FMI declanşează un seism politic la Dublin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul luptă pentru supravieţuire după ce a acceptat un ajutor de 90 de miliarde de euro de la FMI. Oficiali de la Bruxelles au avertizat că o destrămare a coaliţiei  de guvernare înainte de încheierea acordului de împrumut ar fi „iresponsabilă“.

Premierul irlandez, Brian Cowen, a respins apelurile opoziţiei la demisia sa imediată, dar a anunţat că va dizolva Parlamentul după votul asupra bugetului, prevăzut pentru ianuarie 2011. „Intenţia mea este de a încheia procedura bugetară şi de a proceda ulterior la o dizolvare a Parlamentului pentru a permite populaţiei să decidă cui vrea să îi încredinţeze responsabilitatea guvernării pentru perioada dificilă ce va urma", a declarat Cowen.

Citiţi şi:

Angela Merkel: Euro are probleme grave
Papaconstantinou: Chiar dacă Irlanda acceptă ajutorul UE, criza datoriilor va continua

El a anunţat că bugetul pe 2011 va fi prezentat la 7 decembrie. Opoziţia vrea însă demisia imediată a premierului, iar partidul naţionalist radical Sinn Fein a înaintat ieri o moţiune de cenzură. Drama politică e urmărită îndeaproape de la Bruxelles. Deşi practica autorităţilor europene este de a nu comenta chestiunile de politică internă ale statelor membre, trei surse „bine plasate" au declarat, pentru „The Irish Times", că nu ar fi posibil de negociat un program de ajutor cu un guvern provizoriu. „Ar fi neplăcut să nu avem cu cine discuta. Ar fi iresponsabil", a declarat unul dintre oficiali.

Proteste de stradă

Guvernul irlandez va prezenta astăzi un plan de austeritate pe patru ani. Este de aşteptat ca măsurile să fie foarte contestate de populaţie, care a acceptat deja sacrificii importante. „Va fi o reacţie la aceste politici care nu au dat roade", a declarat liderul celei mai mari confederaţii sindicale din Irlanda, Jack O'Connor. Sindicatele, studenţii şi pensionarii pregătesc o primă demonstraţie sâmbătă, la Dublin.

Portugalia, următoarea pe listă

Acordul la care au ajuns Irlanda, FMI şi UE nu a reuşit să calmeze temerile investitorilor faţă de zona euro, ci mai degrabă să-i facă pe aceştia să-şi reorienteze atenţia către aşa-zisele state „periferice" din uniunea monetară. Prima vizată este Portugalia, pieţele rămânând sceptice faţă de abilitatea Guvernului condus de José Socrates de a evita intrarea în incapacitate de plată, informează „The Wall Street Journal". „Sper ca, odată cu apelarea Irlandei la fondurile Uniunii Europene pentru ajutor, situaţia din pieţe să revină la normal, pentru că Portugalia suferea în mod clar de un efect de contaminare", a declarat Socrates. „Nu există nicio legătură între Portugalia şi Irlanda", a adăugat acesta.

Temerile investitorilor s-au accentuat ieri, când Guvernul de la Lisabona a emis un raport prin care se arată că deficitul bugetar al statului a crescut în primele zece luni din 2010. În acelaşi interval, cheltuielile statului s-au majorat cu 2,8% comparativ cu perioada similară din 2009. ;Elena Dumitru 

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro