Flancul sudic al Rusiei se prăbușește. Ce ar putea însemna asta pentru Ucraina

Într-o întorsătură bizară a destinului, este posibil ca grupul islamist Hayat Tahrir al-Sham (HTS) să vină fără să vrea în ajutorul Occidentului – și, mai important, al Ucrainei – prin perturbarea flancului sudic al lui Putin”, scrie analistul Hamish de Bretton-Gordon într-o analiză pentru The Telegraph.

„În urmă cu exact opt ​​ani, în decembrie 2016, Alep cădea în cele din urmă în mâinile președintelui  Bashar al-Assad și al rușilor, după ce regimul sirian a aruncat vreme de 17 zile cu bombe cu baril de clor. Asta a dus la capitularea a 300.000 de civili, în timp ce combatanții rebeli au fugit în provincia Idlib. Mulți dintre civili au fost ulterior torturați și uciși de regimul brutal al lui Assad.

De când am vizitat ultima dată nord-vestul Siriei în 2020, lucrurile par să fi fost relativ liniștite acolo și, cu siguranță, din 2022 încoace, toți ochii au fost ațintiți asupra invaziei ilegale a Ucrainei de către Rusia.

Dar, din câte se pare, facțiuni rebele, în special Armata Siriană Liberă și HTS, s-au regrupat, s-au reînarmat și, cel mai important, s-au antrenat. Acești rebeli pe care îi vedem astăzi în Alep nu sunt luptătorii zdrențuiți pe care i-am văzut în provincia Idlib între 2013 și 2020, ci facțiuni bine echipate care par să știe ce fac. Au apărut zvonuri că Turcia se află în spatele renașterii opoziției siriene, dar pesemne că și alții și-au adus contribuția.

«Manualul» rusesc folosit în Ucraina a fost dezvoltat în Siria și am văzut la prima mână cum Assad și Vladimir Putin au atacat spitale, au distrus infrastructura energetică și au măturat cea mai mare parte a provinciei Idlib. Această politică a pământului ars a fost menită să distrugă voința populației de a rezista – și a funcționat în Siria, dar nu încă, slavă Domnului, în Ucraina.

Acesta a fost de altfel scopul atacurilor cu arme chimice, pe care Putin le folosește cu mare impact și în Ucraina.

În opinia mea, Assad se află încă la putere, întrucât a folosit arme chimice, iar acest fapt nu a scăpat atenției lui Putin.

Între timp, așa cum Bătălia de la Kursk a fost supralicitarea fatală a lui Hitler în 1943, tot astfel Siria ar putea fi un caz periculos de suprasolicitare pentru Putin în 2024. Tiranul modern dorește, în mod similar, să conducă Europa și împrejurimile sale. Siria este flancul sudic al lui Putin și are portul important din punct de vedere strategic Tartus, pentru salvarea căruia trebuie să lupte.

Regimul de la Damasc, slăbit

Pe de altă parte, Iranul este acum un aliat cu o putere cu mult diminuată după înfrângerea gripării libaneze Hezbollah. Există puține alte miliții iraniene care ar putea veni în galop ajutorul lui Assad și, neîndoielnic, Israelul va căuta de asemenea oportunități pentru a slăbi și mai mult regimul de la Damasc, care s-a implicat în numeroase atacuri asupra Israelului.

În aparență, acesta este potențial un moment dificil pentru Occident, dar fiind că HTS este interzis  în calitate grup terorist de ONU, precum și de facto de Washington și Westminster. Însă, în lumea geopoliticii strategice, tot ceea ce grăbește sfârșitul ostilităților din Ucraina va fi probabil susținut. HTS a respins Al Qaida și Isis în 2016 și, spre deosebire de acei jihadiști, pare să fie interesat doar să-l înlăture pe Assad de la putere. HTS nu îți propune să înființeze califatul care a destrămat Isis, și nici un guvern taliban de tipul aceluia care ruinează Afganistanul.

Potrivit vechilor mele contacte din Siria, se pare că există grupuri moderate alături de HTS, mai cu seamă Armata Siria Liberă, care încearcă să creeze o nouă «Primăvară Arabă» pentru civilii din Siria care au îndurat foarte multă suferință.

Asta nu este vreo lume perfectă. Dar dacă situația din Siria ar putea accelera în vreun fel încetarea focului în condițiile lui Volodimir Zelenski în Ucraina, și poate chiar să ducă la o Sirie mai echitabilă, atunci voi spune în șoaptă ceea ce mă aștept să gândească multe guverne occidentale: că aceasta este probabil o evoluție pozitivă”, conchide Hamish de Bretton-Gordon într-o analiză pentru The Telegraph.