Femeie din China, condamnată la patru ani de închisoare pentru reportaje făcute despre carantina din Wuhan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zhang Zhan a fost acuzată că a difuzat informaţii false pe internet

O "cetăţeană jurnalistă" chineză, arestată după reportajele făcute despre carantina din Wuhan, a fost condamnată luni la 4 ani de închisoare, potrivit avocatului ei, la un an de la apariţia COVID-19 în acest oraş, relatează France Presse.

Condamnarea lui Zhang Zhan, fostă avocată în vârstă de 37 de ani, a fost pronunţată de un tribunal din Shanghai (est) pentru "provocare de tulburări" după un proces de câteva ore, a declarat reporterilor Ren Quanniu, unul dintre avocaţii săi.

"Părea foarte abătută când a fost anunţată hotărârea", a declarat el pentru AFP.

Terminologia "provocare de tulburări" este frecvent utilizată împotriva oponenţilor regimului preşedintelui Xi Jinping, notează AFP.

Concret, instanţa a acuzat-o că a difuzat informaţii false pe internet, a declarat celălalt avocat al ei, Zhang Keke.

În articolele pe care le-a difuzat online, Zhang a denunţat în special lockdown-ul impus la Wuhan (centru), menţionând "o încălcare gravă a drepturilor omului".

Aproximativ zece diplomaţi străini şi susţinători ai lui Zhang au încercat fără succes să intre în tribunalul din Shanghai unde se desfăşura procesul, dar poliţia le-a refuzat intrarea, la fel şi jurnaliştilor.

Zhang Zhan se afla în greva foamei din iunie şi a fost hrănită cu forţa cu ajutorul unui tub nazal, potrivit avocaţilor săi, notează AFP, preluată de agerpres.ro.

Zhang, originară din Shanghai, s-a dus în februarie la Wuhan, lovit atunci de epidemie, postând reportaje pe reţele sociale, în special despre situaţia haotică din spitale.

Potrivit bilanţului oficial, doar metropola de 11 milioane de locuitori a înregistrat aproape 4.000 de morţi de COVID-19, reprezentând o mare parte din cele 4.634 de decese din întreaga Chină între ianuarie şi mai.

Numărul deceselor la nivel naţional nu s-a schimbat de atunci.

Răspunsul iniţial al Chinei la debutul epidemiei a fost criticat, Beijingul aşteptând până pe 23 ianuarie pentru a pune în carantină Wuhanul şi regiunea în care se află, în condiţiile în care primele cazuri fuseseră semnalate încă din decembrie 2019.

Totodată, medicii care vorbeau despre apariţia unui virus misterios erau interogaţi de poliţie care i-au acuzat că "răspândesc zvonuri".

În afară de Zhang Zhan, alţi trei cetăţeni jurnalişti, Chen Qiushi, Fang Bin şi Li Zehua, au fost de asemenea plasaţi în detenţie după ce au dezvăluit evenimentele. 

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi