Evreii din Europa „trăiesc din nou în teamă“. Incidentele care amintesc de Holocaust

0
Publicat:

Comisia Europeană a condamnat duminică 'resurgenţa' actelor antisemite de la declanşarea conflictului între mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi Israel, apreciind că 'evreii din Europa trăiesc astăzi din nou în teamă', transmite AFP.

Evreu FOTO Creștin ortodox

'Recrudescenţa incidentelor antisemite în Europa în ultimele zile atinge niveluri excepţional de ridicate, amintind de unele din cele mai întunecate perioade ale istoriei', a indicat executivul UE într-un comunicat.

'În aceste timpuri dificile, UE se află de partea comunităţilor sale evreieşti. Condamnăm aceste acte josnice în termenii cei mai fermi. Ele sunt contrare a tot ceea ce reprezintă Europa, valorilor noastre fundamentale, modului nostru de viaţă', a adăugat Comisia.

Ele contravin 'modelului de societate bazat pe egalitate, incluziune şi respectarea completă a drepturilor omului. Evreu, musulman, creştin, nimeni nu ar trebui să trăiască cu teama de discriminare sau de violenţă din cauza religiei sau a identităţii sale', a insistat Comisia.

Ea citează incidente cu cocteiluri Molotov lansate asupra unei sinagogi în Germania, simboluri reprezentând steaua lui David pe imobile în Franţa, profanarea unui cimitir evreiesc în Austria, atacarea unor magazine şi sinagogi în Europa, slogane ostile scandate la manifestaţii.

'Trebuie să luptăm contra acestei creşteri a antisemitismului, precum şi împotriva creşterii urii anti-musulmani la care asistăm în ultimele săptămâni şi care nu îşi are locul în Europa', spune executivul UE.

Acesta mai afirmă că 'dreptul UE incriminează incitarea publică la ură şi la violenţă şi defineşte o abordare comună pentru a lupta împotriva discursului de ură şi a infracţiunilor rasiste şi xenofobe: garantarea aplicării sale riguroase este mai imperativă decât oricând'.

Bruxellesul mai aminteşte că, pe lângă strategia împotriva antisemitismului introdusă în 2021, a înăsprit reglementarea platformelor de internet pentru a combate discursurile de ură şi dezinformarea online

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!