Evo Morales susţine că actualul preşedinte al Boliviei a ordonat uciderea sa. „În maşina cu care am ajuns s-au tras 14 gloanţe”

0
Publicat:

Fostul preşedinte bolivian Evo Morales a declarat că duminică asupra maşinii în care se afla s-au tras cel puţin 14 focuri de armă, susţinând că tentativa de asasinat a fost pusă la cale de actualul şef al statului şi principalul său contracandidat la alegerile din 2025, Luis Arce.

 „În maşina cu care am ajuns s-au tras 14 gloanţe. Asta m-a surprins. Din fericire, astăzi suntem în viaţă (…). Cei care au tras erau bărbaţi cu cagule (…). Era plănuit, era pentru a-l ucide pe Evo”, citează AFP un post local unde acesta  acordat un interviu imediat după presupusul atentat.

Potrivit unui comunicat de presă al Mişcării către Socialism (MAS), partidul fondat de Evo Morales, evenimentele s-au petrecut la intrarea într-o cazarmă militară din Cochabamba, unde indivizi înarmaţi cu „arme lungi şi îmbrăcaţi complet în negru” au tras asupra vehiculelor care alcătuiau convoiul lui Evo Morales.

„Preşedintele Luis Arce a distrus Bolivia şi acum vrea să elimine mişcarea noastră punând capăt vieţii lui Evo. Vom vedea cum ne vom pregăti (…). O stare de asediu este în curs”, a mai acuzat Evo Morales, care a anunţat că va candida în 2025 pentru un nou mandat de preşedinte în Bolivia.

Într-un clip video difuzat în mediul online un postul de radio din Cochabamba, oraşul în care s-ar fi tras asupra fostului preşedinte bolivian, se vede Evo Morales pe locul din faţă al pasagerului, într-o camionetă cu parbrizul găurit în trei locuri, lângă şoferul care are sânge în zona capului. Pe fundal se aude vocea unei femei care îi cere să se grăbească.

 „Avem şi imagini conform cărora, după cele întâmplate, un elicopter de pe aeroportul Chimore (în Cochabamba) ia şase persoane (…). Nu ştim dacă sunt militari sau poliţişti, dar singurul lucru pe care ei îl doresc cu adevărat este să îl asasineze pe Evo Morales”, a declarat pentru AFP Anyelo Cespedes, un apropiat al fostului preşedinte.

„Ieri a avut loc o schimbare a înaltului comandament militar şi astăzi încearcă să îl omoare pe Evo Morales”, a adăugat el, referindu-se la numirea, sâmbătă, de către preşedintele Arce, a unei noi conduceri a Statului Major al armatei boliviene.

Preşedintele Arce a anunţat această remaniere în noaptea de sâmbătă spre duminică, cerând noilor lideri militari „să păzească securitatea statului şi restabilirea ordinii publice”.

Viceministrul însărcinat cu securitatea cetăţenilor, Roberto Rios, a declarat că autorităţile vor investiga raportul atacului armat, deşi ia în calcul şi posibilitatea ca acesta să fie un autoatentat. „Ca autorităţi publice, suntem obligaţi să investigăm orice acuzaţie, adevărată sau falsă, cu privire la existenţa unui auto-atentat”, a declarat presei oficialul.

Fostul preşedinte este cercetat pentru viol şi trafic de persoane

Evo Morales, care doreşte un un nou mandat de preşedinte în Bolivia, este vizat de o anchetă pentru viol şi trafic de persoane din cauza unei relaţii cu o adolescentă de 15 ani, cu care ar fi avut o fiică în 2016. Avocaţii săi susţin că acest caz a fost deja investigat şi închis în 2020.

Parchetul bolivian a anunţat, însă, în urmă cu câteva săptămâni că va emite un mandat de arestare pe numele său, dar nu a mai făcut nicio declaraţie de atunci.

Evo Morales se declară victima unei „persecuţii judiciare” orchestrate de guvernul preşedintelui Luis Arce, fostul său aliat şi acum rival pentru candidatura partidului de guvernământ la următoarele alegeri prezidenţiale.

Susţinătorii fostului preşedinte, care a condus Bolivia  între 2006 şi 2019, au blocat drumurile principale din 14 octombrie. De la această dată, ciocnirile dintre susţinătorii lui Evo Morales şi poliţie s-au soldat cu 14 poliţişti răniţi şi 44 de civili arestaţi, potrivit guvernului. În total, au fost raportate peste 20 de baraje, majoritatea în statul Cochabamba. Potrivit autorităţilor, peste 1.700 de poliţişti şi 113 vehicule au fost dislocaţi vineri pentru a debloca drumurile.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026