Eşecul lui Erdogan la alegeri afectează speranţele pentru reforme majore menite să stabilizeze economia Turciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderile preşedintelui Recep Tayyip Erdogan din alegerile locale au ştirbit speranţele investitorilor ca Turcia să adopte reforme despre care aceştia spun că sunt necesare pentru a stabiliza economia, în timp ce liderul turc urmăreşte să-şi consolideze baza electorală.

Partidul cu rădăcini islamiste al lui Erdogan, AKP, la putere din 2002, a pierdut controlul asupra capitalei Ankara şi centrului de afaceri Istanbul în alegerile din 31 martie, potrivit rezultatelor iniţiale. AKP a cerut renumărarea voturilor în ambele oraşe.

Ministrul de Finanţe al Turciei, Berat Albayrak, care este ginerele lui Erdogan, îi va informa, în această săptămână, pe investitorii neliniştiţi, de reformele structurale despre care el spune că vor reanima economia afectată de o inflaţie mare şi o monedă naţională slabă. Agenţia de presă Anadolu, citată de Reuters, a scris că anunţul va avea loc miercuri.

După o criză a monedei naţionale, de anul trecut, în care lira a pierdut aproape 30 la sută din valoarea sa, economiştii spun că Turcia trebuie să-şi ia angajamente pe termen lung pentru a creşte exporturile, a ajuta companiile îndatorate şi a lăsa banca centrală să-şi facă treaba.

Erdogan, care a dus o campanie agresivă înainte de alegeri, a spus în noaptea scrutinului că AKP se va concentra din nou pe economie.

Însă mulţi analişti sunt sceptici în legătură cu şansele unei plan amplu de reforme, în special după alegeri, şi se tem că AKP va alege, în schimb, măsuri stimulative pe termen scurt care nu vor fi suficient de combative, şi în schimb ar putea chiar să exacerbeze slăbiciunile.

„Baza AKP vrea mai multe măsuri de creştere a economiei, vrea mai multe măsuri fiscale, vrea inflaţie mai mică. Este exact ceea ce ei (AKP) au făcut înainte de alegeri şi vor trebui să continue dacă (Erdogan) vrea să rămână popular,” a spus Guillaume Tresca, strateg de pieţe emergente la Credit Agricole.

„Nu m-aş aştepta la reforme concrete, vor fi doar vorbe.”

În inima disconfortului economic al Turciei se află ani de finanţări străine ieftine care au condus la un avânt condus de domeniul construcţiilor. Odată ce lira s-a prăbuşit, firmele nu au mai putut să-şi plătească datoriile şi şi-au expus creditorii şi angajaţii la incapacitate de plată şi faliment.

Odată ce economia a ajuns în recesiune, anul trecut, lira s-a stabilizat şi inflaţia a scăzut puţin de la 25 la sută-cea mai mare valoare din ultimii 15 ani.

Însă o serie de măsuri ad hoc au alimentat îngrijorările investitorilor că Turcia nu este pe deplin angajată în a-şi lăsa moneda naţională să „plutească liber” sau în a-i permite băncii centrale să păstreze rate mari ale dobânzii-la 24 la sută din septembrie-pentru cât va fi nevoie pentru a scădea inflanţia de la 20 la sută.

Albayrak a oferit puţine detalii legate de viitoarele reforme, precizând doar că acestea se vor adresa unei game largi de probleme.

Lira s-a stabilizat în ultimele zile, după volatilitatea sa de dinainte de alegeri şi analiştii spun că reformele lui Albayrak vor ajuta la a stabili dacă volatilitatea va reveni sau nu.

„Piaţa se aşteaptă la măsuri concrete care să rezolve dezechilibrele economice, însoţite de un calendar precis,” a afirmat Piotr Matys, strategist pentru pieţe străine la Rabobank.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne