Erdogan: Turcia ar putea susţine militar atacurile împotriva Statului Islamic în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi-a exprimat susţinerea faţă de atacurile aeriene desfăşurate de Statele Unite şi aliaţii lor contra organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, afirmând marţi că ţara sa ar putea furniza sprijin militar sau logistic acestei operaţiuni, potrivit AFP şi AP.

În declaraţiile acordate de Erdogan reporterilor la New York acesta a sugerat că ţara sa ar putea să-şi schimbe poziţia iniţială faţă de ofensiva începută de mai multe state arabe şi Statele Unite împotriva Statului Islamic în regiunea siriană.

„Văd acestea (n.r. - atacurile aeriene) drept ceva pozitiv. Ar fi o idee proastă să înceteze. Acest plan trebuie să continue”, a afirmat preşedintele turc citat de AFP. De asemenea, a  precizat că Turcia va lua toate măsurile pentru a combate terorismul în momentul în care a fost întrebat despre modul în care poate contribui acţiunile îndreptate împotriva grupării jihadiste.

„Aceasta implică toate modalităţile de susţinere, inclusiv în mod militar şi politic. Aceasta implică un sprijin politic sau logistic”, a adăugat Erdogan, cuvinte cheie în discursul său, dat fiind că ţara sa a fost criticată pentru o atitudine pasivă faţă de ascensiunea în forţă a jihadiştilor din cadrul SI, care a ajuns în vecinătatea frontierelor Turciei, potrivit Associated Press.

Totuşi, conducerea de la Ankara a fost rezervată deoarece prioritatea acesteia fiind considerată asigurarea securităţii celor 46 de cetăţeni turci ţinuţi ostatici de SI, după ce au fost răpiţi în oraşul Mosul din Irak.

În cursul vizitei sale în Statele Unite, Erdogan nu are stabilită nicio întâlnire oficială cu cel mai puternic om al planetei, preşedintele american Barack Obama, însă ar putea discuta în mod informal.

Avioane militare din Statele Unite, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Bahrain şi Qatar au efectuat marţi raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale grupului terorist sunnit Stat Islamic şi ale unei celule Al-Qaida, Khorasan.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele