Emiratele Arabe Unite şi-au înfiinţat un tribunal pentru litigiile comerciale din Spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dubai FOTO EPA-EFE

Ambiţionate să devină o putere spaţială, Emiratele Arabe Unite au anunţat luni crearea unui „tribunal al Spaţiului”.

Noua instanţă, care se va ocupa de rezolvarea litigiilor comerciale legate de activităţile spaţiale, va avea sediul la Dubai International Financial Centre (DIFC) - Courts (Tribunalele Centrului Financiar Internaţional din Dubai), transmite AFP.

Înfiinţată în 2004 pentru a soluţiona litigiile care implică investitori sau companii, DIFC Courts este o instituţie guvernată de un sistem judiciar de inspiraţie britanică, bazat pe Common Law, funcţionând în limba engleză, independent de sistemul de drept din Emiratele Arabe Unite, notează sursa citată.

„Tribunalul Spaţiului este o iniţiativă mondială care ar funcţiona în paralel (cu activităţile spaţiale, n. red.), ajutând la construirea unei noi reţele de sprijin de natură juridică pentru a răspunde exigenţelor comerciale stricte ale explorării spaţiale internaţionale în secolul al XXI-lea”, a declarat Zaki Azmi, preşedinte al DIFC Courts, citat într-un comunicat preluat de AFP.

Dreptul Spaţiului este reglementat de convenţii şi rezoluţii internaţionale, printre care Tratatul ONU privind Spaţiul, aflat în vigoare din 1967. Până recent, acest domeniu era rezervat aproape exclusiv statelor şi actorilor publici, însă acum este o miză comercială şi pentru companii private.

Emiratele Arabe Unite (EAU) au investit masiv în domeniul spaţial în ultimii ani. În 2019 şi-au trimis primul astronaut în Spaţiu, iar anul trecut au lansat o sondă spre planeta Marte.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”