Egiptul interzice accesul premierului turc Erdogan în Fâşia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan (dreapta) şi-a declarat în mod public ssţinerea faţă de preşedintele egiptean demis Mohammed Morsi (stânga). FOTO: Reuters

Autorităţile din Egipt au anunţat duminică după-amiaza că interzic accesul prim-ministrului turc Recep Tayyip Erdogan pe teritoriul disputat al Fâşiei Gaza, anulând o vizită a oficialului turc programată pentru luna septembrie.

Călătoria premierului Turciei în Fâşia Gaza a fost anulată, după ce autorităţile egiptene l-au sancţionat pentru susţinerea acordată Frăţiei Musulmane şi a preşedintelui egiptean demis Mohamed Morsi, potrivit unor surse diplomatice de la Cairo, citate de site-ului de ştiri Youm7.

Erdogan intenţiona să viziteze Fâşia Gaza cu scopul de a pune presiune pe autorităţile israeliene astfel încât să stopeze blocajul naval asupra teritoriului controlat de gruparea Hamas, au declarat surse din Turcia.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Sami Abu Zuhri, a criticat interdicţia impusă premierului turc, spunând că decizia porneşte de la „premisa că mişcarea Hamas este ostilă”, a transmis agenţia de ştiri palestiniană Ma’an. „Este o escaladare periculoasă, care ne confirmă că puterea actuală din Egipt renunţă la cauzele naţionale şi se foloseşte de aceste probleme pentru a se ocupa de alte partide, primul dintre ele fiind cauza palestiniană”, a adăugat Abu Zuhri.

Guvernul interimar al Egiptului şi-a exprimat în trecut nemulţumirea faţă de sprijinul arătat de Erdogan faţă de fostul preşedinte Morsi. Ministrul de Externe al Egiptului şi-a declarat „indignarea faţă de asemenea declaraţii, care reprezintă o intervenţie clară în afacerile interne ale ţării”, a spus purtătorul de cuvânt Badr Abdelatty.

Erdogan este blamat pentru că a declarat că preşedintele Morsi ales pe cale democratică şi îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat acum o lună este singurul preşedinte legitim al Egiptului.

Laureat al Premiului Nobel, trimis înapoi acasă

Totodată, decizia autorităţilor egiptene nu este prima de acest fel. Activistei yemenită pentru drepturile omului şi laureată a Premiului Nobel Tawakkol Karman i-a fost interzis accesul în ţară din „motive de securitate”, potrivit autorităţilor de la aeroportul din Cairo. Călătoria activistei a fost întreruptă în Cairo, unde i s-a ordonat să se întoarcă în Yemen.

Prima femeie arabă care a primit Premiul Nobel şi-a declarat sprijinul pentru susţinătorii preşedintelui demis Morsi şi a caracterizat acţiunea armatei egiptene drept „nedemocratică”, ceea ce a atras nemulţumirea autorităţilor egiptene care i-au interzis accesul în ţară.

Membrii Alianţei Naţionale împotriva Loviturii de Stat au spus că vicepreşedintele egiptean Mohamed ElBaradei, de asemena laureat al Premiului Nobel, „este responsabil pentru interdicţiile de a intra în Egipt impuse activiştilor şi câştigătorilor Premiului Nobel”. Aceştia au susţinut că decizia oficialilor este o încălcare a drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare, dovedind astfel existenţa unui „stat poliţienesc” în Egipt.

Karman a fost unul dintre liderii revoltei tinerilor din Yemen care a izbucnit în 2011, care a dus la îndepărtarea preşedintelui Ali Abdullah Saleh.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie