Egiptul cumpără două nave Mistral de la Franţa, anterior destinate Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean-Yves Le Drian (centru) şi ManuelValls (dreapta) sunt într-o vizită oficială la Cairo. FOTO AFP

Egiptul a semnat sâmbătă cu Franţa contractul de cumpărare a celor două nave de război Mistral, a căror vânzare Rusiei fusese anulată de Paris din cauza crizei ucrainene, potrivit „Le Figaro“.

Preşedintele francez Francois Hollande anunţase la 23 septembrie că s-a pus de acord asupra acestei vânzări cu omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sissi. Surse din anturajul ministrului francez al apărării vorbeau despre o sumă de circa 950 de milioane de euro pentru achiziţionarea acestor două nave de proiecţie şi comandament (BPC), foarte sofisticate.

Anunţul semnării contractului a fost făcut de Valls într-o conferinţă comună susţinută la Cairo de acesta împreună cu omologul său, Cherif Ismail, la scurt timp după o întâlnire cu preşedintele egiptean al-Sissi.

„Este un motiv de satisfacţie, o dovadă a încrederii în ceea ce priveşte cooperarea pe care o vom continua deoarece avem nevoie de un Egipt puternic“, a declarat Valls, însoţit la Cairo de ministrul Apărării, Jean-Yves Le Drian. 

Grupul francez "DCNS tocmai a semnat cu marina egipteană contractul de vânzare a celor două nave Mistral în prezenţa domnilor Sissi şi Valls", a declarat pentru AFP un membru al anturajului premierului Manuel Valls încă de la prânz. 

În februarie, francezii le-au mai vândut egiptenilor 24 de avioane de vânătoare afale şi o fregată Fremm, dar şi rachete cu rază de acţiune scurtă şi medie. De asemenea, Valls a precizat că francezii sunt interesaţi de continuarea investiţiilor în Egipt, în prezent valoarea investiţiilor făcute de cei din Hexagon în statul arab fiind de peste şase miliarde de euro, potrivti „Le Monde“ 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani