Egipt: a început o nouă audiere în masă a peste 600 de susţinători ai lui Mohammed Morsi, pasibili de pedeapsa cu moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O judecătorie din Egipt a deschis luni un nou proces în care sunt implicaţi 683 de inculpaţi, suspectaţi a fi susţinători ai fostului preşedinte Mohammed Morsi, care sunt pasibili de pedeapsa cu moartea pe baza unor acuzaţii care variază de la incitare la violenţă până la crimă. Acest proces a fost deschis la doar o zi după condamnarea la moarte în masă a 529 de egipteni, hotărâre criticată dur de ONU.

La fel ca în cazul celor 529 de egipteni condamnaţi la moarte duminică, noua serie de inculpaţi este vizată de pedeapsa capitală din cauza aceloraşi acuzaţii, şi anume presupusa implicare în violenţele care au avut loc după destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi în iulie. Revoltele din vara anului 2013 s-au soldat cu mai mult de 600 de victime, principalele confruntări avându-i în centru pe membrii şi susţinătorii organizaţiei politice Frăţia Musulmana şi forţele guvernamentale.

Doar 68 dintre cei 683 de inculpaţi au fost prezenţi la prima audiere, luni, restul fiind judecaţi în absenţă, relatează ziarul „The Daily Mail” pe pagina sa online. Avocaţii apărării şi organizaţiile pentru drepturile omului au atras atenţia că practicile instanţei de judecată încalcă prevederile articolul 6 al Pactului internaţional referitor la drepturile civile şi politice, potrivit căruia pedeapsa cu moartea nu poate fi pronunţată decât după un proces echitabil şi prin respectarea procedurilor.

Autorităţile egiptene au motivat decizia de a-i judeca în absenţă pe cei 615 inculpaţi pe baza unor motive de securitate. Printre acuzaţi se numără liderul spiritual al Frăţiei Musulmane, Mohammed Badei; actuala putere de la Cairo a lansat o adevărată „vânătoare” a membrilor Frăţiei Musulmane, organizaţie care l-a susţinut la putere pe Mohammed Morsi, fiind acuzată de declanşarea violenţelor din vara anului 2013.

Avocaţii apărării au protestat marţi faţă de hotărârea instanţei şi faţă de Said Youssef, judecătorul care a decis pedeapsa cu moartea pentru cei 529 de egipteni şi care se ocupă şi cazul celor 683 de inculpaţi audiaţi astăzi.

Verdictul anunţat luni a luat prin surprindere activiştii pentru drepturile omului şi ONG-urile din întreaga lume, iar ONU a lansat propriile critici. Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru drepturile omului a subliniat că „acuzaţiile exacte reţinute împotriva fiecăruia dintre acuzaţi nu sunt clare deoarece nu au fost citite”.

El a afirmat, de asemenea, că avocaţii au spus că nu au suficient acces la clienţii lor. În plus, potrivit martorilor prezenţi la proces, judecătorul nu a nominalizat fiecare acuzat în parte, ceea ce constituie o neregulă, a adăugat ONU.

ONU a subliniat că pedeapsa cu moartea nu poate fi aplicată decât atunci când este vorba despre infracţiuni foarte grave, ceea ce nu este cazul pentru apartenenţa la un grup politic ilegal sau participarea la manifestaţii.

Dintre cele 529 de condamnări la pedeapsa capitală, imediat după a doua audiere în procesul în primă instanţă deschis sâmbătă la al-Minya, la sud de Cairo, doar 153 sunt în detenţie, ceilalţi fiind fugari. Alţi 17 acuzaţi au fost achitaţi, relatează Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile