Ecuador este „în stare de război”, afirmă preşedintele Noboa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ecuadorian Daniel Noboa a transmis că ţara se află în „stare de război” după câteva zile de violenţe comise de membri ai unor grupări criminale, al căror număr l-a estimat la „peste 20.000” şi pe care i-a descris drept „terorişti”, notează AFP, scrie Agerpres.

Steag Ecuador FOTO: Shutterstock

Ca răspuns la presiunile guvernului, bandele implicate în traficul de droguri au lansat de la începutul săptămânii o ofensivă rapidă care s-a soldat cu cel puţin zece morţi.

Mai mult de o sută de gardieni au fost luați ostatici de deținuți, lideri ai bandelor au evadat, iar mai mulți jurnaliști au fost intimidați în direct la televiziune.

„Suntem în stare de război şi nu putem ceda în faţa acestor grupări teroriste”, a declarat Daniel Noboa la Radio Canela după ce marţi a instituit în ţară stare de „conflict armat intern”.

Președintele a ordonat forţelor armate să „neutralizeze” puternicele grupuri criminale care au legături cu cartelurile drogurilor din Mexic şi Columbia.

Actuala criza este declanșată de evadarea, dumincă, a lui Adolfo Macias, alias "Fito", şeful principalei organizaţii criminale din ţară, Los Choneros, deţinut într-o închisoare de maximă securitate din Guayaquil (sud-vest).

„Luptăm pentru pacea naţională, luptăm şi împotriva grupărilor teroriste care numără în prezent peste 20.000 de membri”, a adăugat Daniel Noboa, 36 de ani, ales în noiembrie cu promisiunea de a restabili ordinea în ţară.

„Nu vom ceda”, a declarat cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării.

Luni, președintele a declarat stare de urgenţă pentru 60 de zile în întreaga ţară, inclusiv în închisorile devenite centre de operaţiuni pentru traficanţii de droguri.

Preşedintele Daniel Noboa a stârnit furia traficanţilor de droguri anunţând construirea de închisori de înaltă securitate în stilul omologului său salvadorian, Nayib Bukele, în „războiul” său împotriva cartelurilor.

„Acest guvern ia măsurile necesare pe care nimeni nu a vrut să le ia în ultimii ani”, a insistat Daniel Noboa, citat de AFP, scrie Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie