După atacurile în care doi români au murit în Afganistan, Trump anulează un summit secret de negocieri cu talibanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o serie de postări pe Twitter, preşedintele american a anunţat anularea unei întâlniri secrete cu liderii talibani şi cu preşedintele Afganistanului, care urma să aibă loc la Camp David. Decizia lui Trump vine după val de atacuri revendicate de talibani în Kabul, în urma cărora un soldat şi un diplomat român, precum şi un militar american, au murit.

Summit-ul de negocieri, despre care Trump spune că ar fi urmat să aibă loc în cursul zilei de duminică, a fost ţinut secret de administraţia americană. Dacă ar fi avut loc, întâlnirea ar fi putut reprezenta punctul culminat al unei lungi perioade de negocieri. Preşedintele american a explicat că violenţele comise de talibani în ultima săptămână l-au făcut să se răzgândească.

”Aproape nimeni nu ştie acest lucru, dar principalii lideri talibani şi, separat, preşedintele Afganistanului urmau să se întâlnească cu mine în secret, duminică, la Camp David. Din păcate, pentru a-şi crea în mod fals pârghii în negocieri, aceştia au ordonat un atac în Kabul care a ucis unul dintre măreţii noştri soldaţi, precum şi alţi 11 oameni. Am anulat imediat întâlnirea şi negocierile pentru pace”, a scris Trump, pe Twitter.

”Ce fel de persoane ar omorî atât de mulţi oameni doar pentru a-şi îmbunătăţi poziţia de negociere? Nu au reuşit să facă asta, doar au agravat lucrurile!”, a mai spus Trump.

Marţi, un diplomat român a murit şi altul a fost grav rănit, după ce talibanii au atacat complexul rezidenţial din Kabul în care se află şi ambasada României. Atacul a fost urmat, joi, de un nou atentat sinucigaş, care a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO. Explozia a omorât cel puţin 12 persoane, printre care şi un soldat român şi unul american, rănind cel puţin alte 40 de persoane. Amândouă atacurile au fost revendicate de către talibani.

Anunţul lui Trump pare să pună capăt unui proces de negocieri cu liderii talibani care a durat aproape un an. Pe 3 septembrie, Zalmay Khalilzad, diplomatul american de origina afghană care a condus negocierile din partea Statelor Unite, a anunţat că cele două părţi au ajuns la ”un acord de principiu”.

Conform secţiunile din acordul de pace care au fost făcute publice, SUA îşi va retrage aproximativ 5,000 din cei 13,000 de soldaţi din Afganistan până la începutul următorului an. În schimbul retragerii americane, talibanii se angajează să lupte împotriva Statului Islamic şi să nu mai permită ca Afganistanul să fie utilizat de jihadişti pentru a plănui atacuri împotriva Statelor Unite şi aliaţilor săi. Ashraf Ghani, preşedintele Afganistanului recunoscut de comunitatea internaţională, a criticat detaliile acordului prin care Statele Unite vor retrage un număr semnificativ de trupe din cinci baze de pe teritoriul statului din Orientul Mijlociu.

Decizia anunţată de Trump vine cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Afganistan, un eveniment cu un potenţial semnificativ de destabilizare. Momentan, nu este clar dacă anularea summit-ului secret de la Camp David înseamnă şi renunţarea completă la retragerea trupelor americane. Politica lui Trump faţă de Afganistan a fost una fluctuantă de când acesta a ajuns la Casa Albă. După ce a ordonat, iniţial, suplimentarea trupelor americane, Trump s-a răzgândit şi a declarat că Statele Unite nu ar trebui să mai ia parte la acest ”război fără sfârşit”, arată AFP.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €