Donald Trump ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă nu negociază cu Ucraina. „Este posibil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump, președintele Statelor Unite, a anunțat, marţi, „posibile" noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă nu se negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei.

Trump îl avertizează pe Putin că vor fi luate noi sancţiuni împotriva Rusiei Foto: Arhivă

Este posibil”, a declarat președintele SUA după ce a fost întrebat despre viitoare sancțiuni împotriva Rusiei. De asemenea, Trump a reiterat că „războiul nu ar fi avut loc niciodată dacă aş fi fost preşedinte” la acea data, transmite AFP, citată de AGerpres.

El a mai afirmat că Statele Unite vor „lua în considerare” continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. „Vorbim cu Zelenski”, a spus el. „Vom vorbi foarte curând cu preşedintele Putin şi vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Luni, preşedintele Trump a făcut presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru dacă refuză să negocieze şi să încheie un acord de încetare a focului sau de pace cu Ucraina. În ce îl priveşte pe preşedintele ucrainean, Trump a estimat din nou că Zelenski doreşte „un acord”, insistând totodată că numărul victimelor războiului a fost în mare măsură subestimat.

Preşedintele Trump, care a promis în timpul campaniei electorale că va pune capăt războiului în 24 de ore, a tras din nou la răspundere Uniunea Europeană, spunând că „ar trebui să plătească mult mai mult decât plăteşte în prezent”. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG