Donald Trump ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă nu negociază cu Ucraina. „Este posibil”
0Donald Trump, președintele Statelor Unite, a anunțat, marţi, „posibile" noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă nu se negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei.

„Este posibil”, a declarat președintele SUA după ce a fost întrebat despre viitoare sancțiuni împotriva Rusiei. De asemenea, Trump a reiterat că „războiul nu ar fi avut loc niciodată dacă aş fi fost preşedinte” la acea data, transmite AFP, citată de AGerpres.
El a mai afirmat că Statele Unite vor „lua în considerare” continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. „Vorbim cu Zelenski”, a spus el. „Vom vorbi foarte curând cu preşedintele Putin şi vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Luni, preşedintele Trump a făcut presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru dacă refuză să negocieze şi să încheie un acord de încetare a focului sau de pace cu Ucraina. În ce îl priveşte pe preşedintele ucrainean, Trump a estimat din nou că Zelenski doreşte „un acord”, insistând totodată că numărul victimelor războiului a fost în mare măsură subestimat.
Preşedintele Trump, care a promis în timpul campaniei electorale că va pune capăt războiului în 24 de ore, a tras din nou la răspundere Uniunea Europeană, spunând că „ar trebui să plătească mult mai mult decât plăteşte în prezent”.