Dispariţia zborului MH370: Un al doilea fragment de avion a fost găsit pe insula Reunion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fragment din avionul dispărut FOTO AP

Un al doilea fragment de epavă de avion a fost adus la ţărm, pe Insula Reunion, în Oceanul Indian, după ce o un prim fragment, o bucată de aripă, despre care se crede că ar proveni de la zborul MH370, dat dispărut anul trecut, a fost găsită miercuri, relatează BBC News online.

Fragmentul (o uşă) a fost descoperit într-o altă zonă decât cea în care a fost găsit fragmentul identificat ca fiind un "flaperon" de Boeing 777, respectiv un flaps de pe aripile unui avion pe care piloţii îl acţionează la decolare sau la aterizare.

Fragmentul de avion descoperit săptămâna aceasta pe o plajă din Réunion a fost adus cu un zbor comercial Air France pe Aeroportul Orly, la Paris, sâmbătă dimineaţa, de unde urma să fie trimis la Toulouse pentru a fi expertizat.

Fragmentul de fuselaj găsit pe Insula Reunion este al unui avion Boeing 777, cel mai probabil al aeronavei malaysiene dispărute în martie 2014, a declarat, vineri, Abdul Aziz Kaprawi, adjunctul ministrului malaysian al Transporturilor.

Adus într-o cutie, fragmentul, cu o lungime de doi metri şi o lăţime de un metru, urma să fie transportat rutier, sub escorta jandarmilor, la Balma, în apropiere de Toulouse, unde va fi analizat începând de miercuri.

Bucăţi dintr-o valiză maro, găsite joi în apropierea fragmentului de epavă, vor fi, de asemenea, expertizate într-un laborator al jandarmeriei situat în apropiere de Paris, potrivit Parchetului din Paris.

Numeroase indicii sugerează că fragmentul de aparat de zbor descoperit pe o plajă de pe Insula Reunion aparţine avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines dispărut fără urmă la 8 martie 2014 deasupra Oceanului Indian cu 239 de persoane la bord, relatează Le Monde.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare