Diplomaţii occidentali: Progrese tangibile în negocierile cu Iranul privind acordul nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul de Securitate al ONU, Foto Arhiva

Negociatorul Uniunii Europene în discuţiile nucleare cu Iranul, Enrique Mora, a declarat miercuri că este "destul de sigur” că se va ajunge la un acord, în timp ce diplomaţi de rang înalt din Marea Britanie, Franţa şi Germania au spus că au avut loc progrese tangibile, dar că succesul nu este garantat, întrucât mai sunt de rezolvat probleme foarte dificile, transmite Reuters.

Enrique Mora a declarat  reporterilor, la încheierea unei a patra runde de negocieri la Viena, că este foarte sigur că va exista un acord final ... "Cred că suntem pe drumul cel bun şi vom obţine un acord". Mora coordonează discuţiile indirecte între Iran şi Statele Unite.

Dezbaterile au început pe 7 mai

Negocierile au fost reluate pe 7 mai între părţile rămase în acord, Iran, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania, care se întâlnesc în subsolul unui hotel de lux. Delegaţia americană îşi are sediul într-un hotel de vis-a-vis. Discuţiile au fost suspendate miercuri pentru o săptămână.

Iranul a refuzat să poarte discuţii directe cu Statele Unite cu privire la modul de reluare a respectării acordului, pe care fostul preşedinte Donald Trump l-a abandonat în 2018, determinând Teheranul să înceapă încălcarea condiţiilor sale, cu aproximativ un an mai târziu.

Diplomaţii din Marea Britanie, Franţa şi Germania au spus că este vital ca Iranul şi agenţia atomică a ONU să găsească o modalitate de a asigura continuitatea monitorizării de către agenţie a activităţilor iraniene, având în vedere că o înţelegere tehnică urma să se încheie în curând.

"Accesul AIEA va fi, desigur, esenţial pentru eforturile noastre de a restabili JCPoA (Planul de Acţiune Comprehensiv Comun), întrucât un acord nu poate fi pus în aplicare fără acesta", au declarat diplomaţii Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, într-o declaraţie.

Trimisul Rusiei, Mihail Ulyanov, a declarat pe Twitter că participanţii au considerat că s-au înregistrat progrese bune după ultima rundă şi că un acord este "la îndemână”.

Ulyanov a spus că speră că săptămâna viitoare va fi runda finală. Întrebat dacă poate afirma că va exista o înţelegere în runda următoare, Mora a spus: "Nu pot să mă aventurez într-o astfel de predicţie. Ceea ce pot anticipa este că va exista un acord, da, sigur."

Înaintea reuniunii, principalul negociator nuclear al Iranului, Abbas Araqchi, a declarat pentru televiziunea de stat iraniană că s-au înregistrat progrese ”bune” în cadrul discuţiilor, dar că ”mai multe aspecte cheie au necesitat discuţii suplimentare”.

Se va contura un nou acord pe 21 mai?

Elementul central al acordului iniţial a fost angajamentul Iranului de a restrânge programul său nuclear, pentru a face mai dificilă obţinerea materialului fisionabil pentru o armă nucleară, în schimbul reducerii sancţiunilor SUA, UE şi ale ONU.

"Se conturează un acord. Există un punct de vedere comun referitor la ceea ce mai este necesar pentru revenirea SUA în JCPOA, ridicarea sancţiunilor aferente şi reluarea angajamentelor nucleare de către Iran", a scris Mora pe Twitter, referindu-se la Planul de Acţiune Comprehensiv.

Oficialii au declarat că speră să ajungă la un numitor comun până pe 21 mai, când urmează să expire un acord între Teheran şi AIEA, agenţia nucleară a ONU, privind monitorizarea continuă a unor activităţi nucleare iraniene. Mora a precizat că Iranul continuă să negocieze cu AIEA pentru prelungirea acestui acord.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită