Dilma Rousseff, tot mai aproape de destituire. După o tentativă nereuşită de suspendare a procedurii, rivalul acesteia se pregăteşte să preia interimatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dilma Rousseff FOTO Arhivă

Procedura de destituire a preşedintei Braziliei, Dilma Rousseff, va continua în Senatul Federal începând de marţi, după o tentativă nereuşită a noului şef al Camerei Deputaţilor de a o suspenda. Există şanse mari ca moştenitoarea politică a fostului şef de stat brazilian Lula să predea ştafeta, temporar, vicepreşedintelui Michel Temer, un fost aliat al său devenit adversar.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor (Camera inferioară a Parlamentului brazilian), Waldimar Maranhao, a revenit marţi dimineaţa asupra deciziei sale de luni, prin care suspenda procedura de destituire a Dilmei Rousseff din funcţia de şef de stat. Într-un comunicat succint publicat marţi dimineaţă, Waldir Maranhao a anunţat că „a revenit asupra deciziei“ prin care anula votul din 17 aprilie, transmite AFP.

Luni, controversatul deputat a anulat votul din 17 aprilie, justificându-şi decizia prin faptul că au existat mai multe nereguli procedurale şi că respectivul vot ar constitui o „antepronunţare“ care aduce atingere „dreptului la deplină apărare a preşedintei“. „Din acest motiv, am anulat sesiunea (plenară a Camerei Deputaţilor) din 14, 16, 17 aprilie, pentru a fi convocată o nouă sesiune în vederea analizării acestei chestiuni“, a precizat Maranhao, potrivit AFP.

Waldir Maranhao, propulsat joia trecută, în mod surprinzător, la şefia Camerei Deputaţilor, a dat astfel dreptate unei cereri prezentate de avocatul general al statului şi fostul ministru al Justiţiei Jose Eduardo Cardozo, care asigură apărarea Dilmei Rousseff în Parlament.

Deputaţii brazilieni au aprobat cu 367 de voturi din 513 procedura de destituire a preşedintei Dilma Rousseff, însă ultimul cuvânt îl va avea Senatul Federal.

Plenul Senatului Federal urmează să se pronunţe până joi cu privire la trimiterea în judecată a Dilmei Rousseff, ceea ce ar duce la suspendarea imediată a acesteia pe durata procesului său, care ar putea dura şase luni. Peste 50 de senatori din cei 81 şi-au anunţat deja intenţiile de a vota pentru deschiderea procesului de destituire a preşedintei Braziliei. În perioada respectivă, interimatul va fi asigurat de vicepreşedintele brazilian Michel Temer.

Dilma Rousseff, liderul Partidului Muncitorilor, este suspectată că a manipulat conturile publice pentru a fi realeasă în 2014 în funcţia de preşedintă a Braziliei. Potrivit opoziţiei, Rousseff ar fi determinat bănci de stat să suporte cheltuieli suplimentare neînscrise în buget în 2014 şi 2015. Ea ar fi cosmetizat în mod intenţionat conturile publice pentru a disimula amploarea deficitelor şi a favoriza realegerea sa în 2014, făcându-se vinovată de un „delict de responsabilitate“, prevăzut în Constituţie.

Şefa statului brazilian se scuză susţinând că toţi predecesorii ei au recurs la această practică şi denunţă o procedură „fără bază legală“, care maschează o „tentativă de lovitură de stat“ instituţională.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG