Destinul tragic al unui băiat de doar 20 de ani. Are nevoie de şase transplanturi: Sunt un tânăr care plănuieşte o sinucidere asistată. M-am săturat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO NYPost

Eric Coulam a avut parte de petrecerea vieţii sale - doar pentru a-şi lua rămas bun de la familie şi prieteni pentru totdeauna. După ani de zile în care starea de sănătate a fost în declin, canadianul de 20 de ani din British Columbia a decis să apeleze la moartea asistată medical şi şi-a dezvăluit decizia familiei sale în timpul unui grătar organizat în luna mai împreună cu cei dragi.

Coulam a luat această decizie după ce a aflat că va avea nevoie de şase transplanturi de organe pentru a trăi, având doar 50% şanse de supravieţuire, potrivit NYPost.

„Voi pune capăt suferinţei. Eu sufăr toată ziua. Stau între patru pereţi de foarte mult timp şi m-am săturat", a declarat tânărul în vârstă de 20 de ani din Columbia Britanică pentru CJDC-TV, explicând de ce a ales să se sinucidă cu ajutorul cadrelor medicale.

El se foloseşte de legea canadiană privind asistenţa medicală la moarte, care le permite canadienilor eligibili cu vârsta de peste 18 ani să decidă cu privire la propriul deces.

Legea din 2016 prevede că pacientul trebuie să aibă o „boală, o afecţiune sau un handicap grav şi incurabil" şi, de asemenea, să aibă dureri fizice sau psihice pe care medicamentele nu le pot rezolva. 

În cea mai mare parte a vieţii sale, care a fost petrecută mai ales în dureri, Coulam a suferit din cauza unei afecţiuni gastrointestinale neidentificate. În timp ce medicii erau nedumeriţi, starea lui de sănătate a continuat să se deterioreze şi şi-a pierdut intestinul subţire, a contractat boli de ficat şi de rinichi, s-a confruntat cu dureri cronice şi a suferit de infecţii.

În cele din urmă, a intrat în şoc septic când o parte din intestin s-a rupt, ceea ce a dus la o vizită la Urgenţă.

„M-am dus la urgenţe şi am primit imediat un pat, iar în acea noapte [s-a] rupt şi [am fost] băgat în comă pentru mai mult timp", a spus el.

A fost transferat de la Fort St. John la Dawson Creek, apoi la numeroase alte spitale - totul pentru a ajunge înapoi la Fort St. John.

Fiind o anomalie medicală, Coulam a fost informat de medici că singura sa şansă de supravieţuire şi de confort ar fi să primească şase transplanturi de organe, ceea ce, potrivit lui, nu s-a mai făcut niciodată.

Cu toate acestea, el ar avea doar 50% şanse de recuperare. Apoi, a descoperit moartea asistată medical, despre care era „greu să le spui celorlalţi".

„M-am gândit la asta o vreme, mi-am cam ascuns intenţia de familie pentru că nu mă simţeam bine", a spus el. „Am ştiut că asta era ceea ce voiam să fac".

Deşi nu există o dată stabilită, el promite să „plece atunci când voi fi pregătit".

„Uneori stau întins acolo noaptea şi mă întristez câteodată, dar, în cea mai mare parte, aştept ziua pentru că am foarte multe dureri tot timpul", a spus Coulam. „Iau multe medicamente doar pentru a mă simţi confortabil pentru câteva ore".

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”