Descoperire uimitoare în Israel: fluier de acum 12.000 de ani care imita sunetele păsărilor şi era folosit la vânătoare

0
Publicat:

Fluiere cu o vechime de 12.000 de ani, care imitau sunetele păsărilor şi erau folosite la vânătoare, au fost descoperite în Israel. Descoperirile au fost publicate vineri, în jurnalul Nature Scientific Report.

Fluierul de 12.000 de ani FOTO EPA

Cele mai vechi fluiere din lume, cu o vechime de 12.000 de ani, nu ar fi fost create de oamenii preistorici pentru distracţie. Rămăşiţele unor astfel de instrumente realizate din oase de aripă de la specii de păsări de apă, descoperite în timpul săpăturilor în Valea Hula din nordul Israelului şi datând din perioada natufiană, au dovedit că fluierele imitau sunetele păsărilor răpitoare şi ar fi fost folosite la vânătoare, conform arheologilor, transmite duminică agenţia TPS.

Săpăturile din situl Eynan/Ain Mallaha, iniţiate de o misiune franceză în 1955 şi continuate ulterior de o echipă de la Centre de Recherche Français a Jérusalem (CRFJ) şi Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA), au condus la descoperirea unor urme de aşezări de vânători-culegători unde au fost găsite oase de la diferite specii de animale, inclusiv păsări.

Laurent Davin de la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi CRJF şi Jose Miguel Tejero de la Universitatea din Viena şi Universitatea din Barcelona, au condus studiul asupra culturii materiale, cercetând oasele de păsări găsite la Eynan/Ain Mallaha. Ei au observat anumite orificii prezente pe şapte fluiere miniaturale realizate din os de aripă de lişiţă sau de raţă sălbatică.

Unul dintre obiecte a fost descoperit intact, acesta fiind singurul fluier de acest tip conservat în această stare, după cum a declarat Laurent Davin de la IAA.

Descoperirile au fost publicate vineri, în jurnalul Nature Scientific Report.

Pentru a înţelege scopul acestor obiecte, cercetătorii au colaborat cu experţi de la Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa şi au creat replici ale acestor fluiere.

În urma experimentelor efectuate cu replicile create s-a constatat că aceste instrumente produceau sunete distincte, oamenii de ştiinţă concluzionând că era într-adevăr vorba despre fluiere.

Sunetele pe care aceste fluiere le scoteau au fost comparate cu cele produse de diferite specii de păsări de la Eynan/Ayn Malaha, semănând foarte mult cu cele ale păsărilor răpitoare, cum ar fi uliul păsărar sau vânturelul.

Valea Hula reprezintă un important popas pentru milioane de păsări din sute de specii care migrează între Africa şi Europa.

O teorie avansată de cercetători sugerează că oamenii străvechi se poziţionau în apropierea păsărilor de apă pe care le vânau mai uşor direcţionându-le cu ajutorul acestor fluiere care imitau sunetele scoase de păsările răpitoare.

"Dacă aceste fluiere au fost într-adevăr folosite pentru vânătoare, aceasta ar fi cea mai veche dovadă a sunetului utilizat în acest fel. În majoritatea siturilor din aceeaşi perioadă cu Eynan, aceste instrumente s-au deteriorat şi au dispărut", a declarat Hamoudi Khalaily de la IAA. În opinia sa, descoperirea "oferă noi informaţii semnificative cu privire la metodele de vânătoare".

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”