Deranj la Riad. Cine sunt cei doi înalţi oficiali saudiţi demişi după recunoaşterea uciderii lui Khashoggi: „Nu fac nimic fără şeful meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au recunoscut uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul de la Istanbul, autorităţile saudite au demis sâmbătă doi colaboratori apropiaţi ai prinţului moştenitor Mohammad bin Salman.

Este vorba de generalul Ahmad Asiri, şeful-adjunct al serviciilor saudite de informaţii, şi Saud al-Qahtani, consilierul pentru „mass-media“ al curţii regale. Cei doi fac parte din cercul interior al prinţului Mohammad bin Salman, supranumit MBS, scrie AFP. Pe lângă concedierea celor doi, autorităţile de la Riad au arestat 18 aşa-zişi suspecţi.

Ahmad Asiri, prezentat drept „cel mai cunoscut pilot saudit din lume“

În vârstă de 60 de ani, generalul Assiri era un consilier de rang înalt apropiat curţii regale şi asista adesea la întâlnirile cu uşile închise ale prinţului moştenitor cu demnitari străini aflaţi în vizită în regat.

Înainte de a fi promovat şef-adjunct la Serviciul General de Informaţii, în 2017, generalul Assiri a fost purtătorul de cuvânt al coaliţiei militare care intervine din 2015 împotriva rebelilor houthi din Yemen susţinuţi de Iran.

Generalul Ahmad Asiri Captură YouTube

Vorbitor de franceză, engleză şi arabă, el este cunoscut în străinătate ca un hărţuitor de jurnalişti, mai ales cu cei critici faţă de acţiunile armatei saudite în Yemen.

În primăvara lui 2017, a fost ţinta unui atac cu ouă în cursul unei conferinţe la Londra, iar Guvernul britanic a prezentat scuze pentru această „agresiune“.

Cotidianul panarab Al-Hayat l-a descris drept „cel mai cunoscut pilot saudit din lume“. A studiat la presigioasa şcoală militară franceză Saint-Cyr.

Înainte de a fi demis, New York Times scria că Arabia Saudită îl considera vinovat în dispariţia lui Khashoggi într-un efort de a deturna atenţia de la MBS.

Saud al-Qahtani: „Nu fac nimic fără şeful meu“

Personaj-cheie al anturajului prinţului moştenitor, Saud al-Qahtani era până sâmbătă consilier pentru „mass-media“ la curtea regală. El a organizat interviuri pentru jurnalişti străini cu MBS şi a asigurat de asemenea conducerea „Centrului de studii şi afaceri media“, o unitate din cadrul curţii regale.

Potrivit unor surse saudite, al-Qahtani, în vârstă de 40 de ani, a animat campanii de propagandă online contra unor adversai ai regatului, precum Qatar şi Iran.

Saud al-Qahtani FOTO qatarileaks.com

Cu 1,3 milioane de urmăritori pe Twitter, acest oficial de rang înalt este cunoscut pentru mesajele sale ostile la adresa unor disidenţi şi rivali.

Într-un articol scris pentru Washington Post la începutul anului, Jamal Khashoggi afirma că al-Qahtani are o „listă neagră“ cu jurnaliştii critici ai regatului şi că-i intimidează adesea.

Într-un interviu postum publicat vineri de revista Newsweek, Khashoggi a spus despre al-Qahtani şi un alt oficial saudit de rang înalt, Turki al-Cheikh, că sunt „huligani“.

„Oamenii se tem de ei. Dacă îi provocaţi, riscaţi să ajungeţi la închisoare“, a declarat jurnalistul.

El mai spunea despre al-Qahtani că este „omul cel mai important din mass-media“, deţinând controlul asupra activităţilor de relaţii publice ale Guvernului saudit.

Anul  trecut, al-Qahtani a scris pe Twitter: „Nu fac nimic fără şeful meu, fără ordinele sale. Sunt un angajat şi un executant al regelui şi prinţului moştenitor“.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie