De ce şi-a eliminat Kim Jong Un propriul unchi din viaţa politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episodul catalogat drept cea mai dramatică epurare publică din istoria Coreei de Nord, televiziunea de stat a Phenianului a oferit luni imagini cu înlăturarea Jang Song-Thaek unchiul liderului Kim Jong Un din viaţa politică, după ce a fost săltat chiar în mijlocul unei şedinţe guvernamentale.

Acest unic spectacol vizual a născut o serie de teorii referitoare la motivele care l-au determinat pe Liderul Suprem nord-coreean să îl decadă din drepturi pe unchiul său, considerat al doilea om ca putere în stat şi unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai săi.

Iată cinci teorii:

1. Jang duce o viaţă coruptă şi depravată

Cel puţin aceasta este teoria oficială expusă de mass-media din Coreea de Nord.

În timpul întâlnirii de duminică a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc nord-coreean, lui Jang i s-au adus acuzaţii de tip penal, precum consum de droguri, corupţie, adulter şi gestionarea greşită a finanţelor ţării.

Desigur, Coreea de Nord nu este cel mai transparent stat din lume, astfel încât această teorie ar putea fi privită cu scepticism.

2. Jang era prea înclinat spre capitalism

Aici ar putea exista un sâmbure de adevăr: observatorii străini susţin că Jang a fost „efectiv liderul aripii capitaliste din Coreea de Nord“. Autorul biografiei lui Kim Jong Il, Michael Breen, a declarat că „Jang controla trecerea spre capitalism şi dezvoltarea economică.“

Jang avea legături strânse cu Beijingul şi milita pentru o schimbare către modelul socio-economic hibrid al Chinei. La ultima vizită din China, anul trecut, Jang a fost auzit vorbind despre noile reforme pe care le-a planificat, fără a face nicio referire la Liderul Suprem, anunţa publicaţia The Independent.

Jang începuse să fie privit cu suspiciune de unii membrii ai familiei lui Kim Jong Un, care îl considerau a fi prea deschis la minte şi nesăbuit în proiectele economice, informează Los Angeles Times.

3. Kim îşi consolidează puterea

Înlăturarea lui Jang este cea mai importantă epurare politică de când Kim Jong Un a preluat puterea în urmă cu doi ani, însă nu este prima oară când înlocuieşte oficiali apropiaţi tatălui său decedat.

Anul trecut, Kim a ordonat executarea unor ofiţeri militari de rang înalt, după ce i-a acuzat că au băut alcool în perioada de doliu după moartea tatălui său, Kim Jong Il. Arestarea lui Jang este un alt exemplu despre cum îşi elimină Liderul Suprem potenţialii rivali politici, în scopul consolidării puterii.

4. Kim vrea să fie luat în serios

Când actualul lider a preluat puterea după moartea tatălui său în decembrie 2011, majoritatea analiştilor s-au întrebat dacă tânărul cu faţă de copil este cu adevărat pregătit să conducă ţara. Eliminându-l pe cel considerat a fi îndrumătorul său, Kim a transmis un mesaj destul de clar: „Washingtonul şi alte capitale trebuie să accepte că acest tânăr lider de numai 30 de ani, este omul pregătit să gestioneze problemele serioase de securitate“, scrie USA Today.

5. Kim îi avertizează pe alţi oficiali

Jang era considerat omul care i-a asigurat lui Kim transferul de putere, un fel de „mână dreaptă“. Eliminarea sa a servit drept un semnal către restul membrilor de partid că oricine, indiferent de statutul sau puterea sa, poate fi decăzut din drepturi.

„Nimeni nu este intangibil, nici măcar un membru al familiei“- pare a fi mesajul liderului de la Phenian. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție