De ce pledează cel mai mare ziar german contra restructurării datoriilor Greciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Restructurarea datoriei greceşti ajunge şi la investitorii privaţi. Şi la "Bild". Dar noi spunem "NU", titrează tabloidul german. Săptămâna trecută, "Bild" a cerut Bundestagului, camera inferioară a Parlamentului german, să respingă un al doilea pachet de salvare pentru Grecia, ce implică restructurări ale datoriilor.

Tabloidul german "Bild", ziarul cu cel mai mare tiraj din Germania, a cumpărat obligaţiuni elene în valoare de 10.000 de euro. Cotidianul refuză acum să participe la restructurarea datoriei statului elen, în urma căreia ar primi cel mult 3.000 de euro, potrivit cotidianului britanic "The Guardian".

Dacă ar participa la programul de restructurare a obligaţiunilor elene deţinute de investitorii privaţi, "Bild" (tiraj de 12 milioane de exemplare) ar înregistra o pierdere de circa 38% din investiţia iniţială.
Pe lângă obiecţia privind pierderea, Bild consideră că restructurarea datoriei "nu reprezintă un ajutor real pentru Grecia", întrucât vor fi necesre noi pachete de sprijin financiar.

Publicaţia germană a promis să doneze în scop caritabil un eventual pofit obţinut din obligaţiunile elene.
Investitorii privaţi au termen până joi să accepte participarea voluntară la preschimbarea obligaţiunilor, în cadrul căreia vor accepta o pierdere de 53,5% din valoarea nominală a titlurilor.
Pierderea reală va fi însă de circa 74%, luând în calcul şi pierdere dobânzilor ce ar fi trebuit încasate în viitor, dar şi prelungirea scadenţei pentru plata datoriilor rămase de către Grecia.

Guvernul Greciei a stabilit un prag minim de participare de 75% pentru a efectua conversia şi a anunţat că, dacă această ţintă va fi atinsă, ceilalţi deţinători de obligaţiuni elene ar putea fi obligaţi prin lege să accepte conversia.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate