De ce ar trebui să ne așteptăm la tot mai multe dezastre climatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mediafax | Specialiștii în schimbări climatologice susțin că ar trebui să ne obișnuim cu temperaturile extreme, de la foarte frig la caniculă

Numărul crescut al dezastrelor naturale survenite pe fondul schimbărilor climatologice nu ar trebui să ne surprindă. Mai mult de atât, aceste fenomene ar trebui considerate absolut firești, căci populația planetei va fi, inevitabil, lovită de tot mai multe intemperii în viitor, chiar și în cel apropiat.

Primele șase luni ale anului 2012 au fost cele mai călduroase din ultimii 117 ani, de când Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei (NOAA) monitorizează clima din Statele Unite ale Americii. Potrivit unui raport NOAA, „perioada cuprinsă între luna ianuarie și iunie a fost cea mai călduroasă din Statele Unite, comparativ cu aceeași perioadă din anii trecuți. Temperatura medie națională de 11,6 grade Celsius a fost cu aproape 2,5 grade Celsius peste media secolului al XX-lea”.

Nu numai că NOAA raportează că, la nivel global, se resimt din ce în ce mai multe evenimente meteorologice extreme, dar și Sistemul de Monitorizare a Deplasărilor Interne ale Națiunilor Unite raportează că toate aceste evenimente extreme au un impact mult mai mare în prezent, decât în trecut, potrivit unei analize Yahoo! Voices.

Suprapopularea planetei ne face tot mai vulnerabili în fața naturii

Fenomenul este favorizat de suprapopularea planetei. În anii '60, erau aproximativ trei miliarde de oameni pe Pământ. Acum avem peste șapte miliarde.

„Oamenii au ajuns să trăiască în locuri în care înainte nici nu visau, iar multe dintre ele sunt foarte vulnerabile în fața vremii potrivnice”, susține directorul executiv al „The Earth Institute" din cadrul Universității Columbia (New York), Steven Cohen, citat de CNN.

„Peste jumătate din oameni locuiește în orașe, densitatea populației pe kilometru pătrat fiind foarte ridicată. Asta înseamnă că, atunci când apar fenomene extreme, inundații, incendii, vijelii și cutremure, mai mulți oameni vor avea de suferit”, informează Steven Cohen. 

Chiar dacă furtunile n-ar fi atât de intense, populația în creștere și tiparul său de dezvoltare ar garanta că dezastrele provocate de vreme vor fi în creștere.

Impactul acestui nou tipar de dezvoltare este vizibil în vestul Americii unde incendiile izbucnite fac ravagii de săptămâni întregi. Multe dintre locuințele care au pierit în calea flăcărilor erau în locuri unde acum un secol nu locuia nimeni.

Înainte, casele se construiau mult mai departe de ocean pentru a reduce șansele unui dezastru cauzat de furtuni. Se pare că s-a ajuns în punctul în care oamenii se cred invulnerabili în fața forțelor naturii, „asta până când învață pe propria piele că și cele mai moderne clădiri pot fi distruse de vijelii, de incendii și de cutremure”, atrage atenția specialistul în schimbări climatologie, Steven Cohen. „Ar trebui să fim mai atenți la procesele naturale atunci când decidem să ne construim casele, birourile și infrastructura”, a adăugat profesorul american.

Cum explică directorul de la Exxon Mobil încălzirea globală

Într-un discurs susținut la Consiliul Relațiilor Externe, Rex Tillerson, directorul multinaționalei de exploatare a petrolului și a gazelor, Exxon Mobile, recunoaște că industria petrolieră este principala responsabilă de încălzirea planetei, dar susține că societatea umană se va adapta. 

„Ne-am petrecut întreaga existență adaptându-ne. Este o problemă creată de inginerie și va avea o soluție creată tot de inginerie”, declară Tillerson, citat de publicația „Indystar” .

Steven Cohen consideră că ar trebui să alocăm mai multe resurse pentru a finanța acțiunile necesare și reconstrucțiile în caz de catastrofe naturale. De fapt, nu ar mai trebui să tratăm aceste evenimente ca urgențe, ci să începem să le vedem ca evenimente de rutină, care trebuie să aibă o soluție programată, standard. Acest lucru include stabilirea de fonduri anuale de ajutoare în caz de incendii și inundații.

Proprietarii și întreprinderile ar trebui să achiziționeze asigurări mai mari pentru a acoperi daunele survenite în urma intemperiilor. Într-o eră în care oamenii își doresc mai puțini politicieni și impozite scăzute, asigurările private trebuie să fie în stare să acopere costurile de reconstrucție.

Prin declarația sa pentru Consiliul Relațiilor Externe, Rex Tillerson susține că publicul este de vină pentru toată această exagerare privind schimbările climatice. Publicul este „analfabet” în știință și în matematică, presa este „leneșă” și grupurile de apărare „promovează frica”.

Ce ne spune, totuși, bunul-simț despre „încingerea” Planetei

Specialistul de la „The Earth Institute", Steven Cohen, contracarează afirmația lui Tillerson, sfătuindu-ne că nu trebuie neapărat să fim de acord cu dovezile științifice potrivit cărora activitatea umană produce aceste schimbări în climă. „Poate fi doar o coincidență că în ultimele șase luni s-au înregistrat cele mai mari temperaturi”, precizează Cohen.

Pe de altă parte, „chiar dacă nu ești unul din cei peste 100 de doctori în știință care se ocupă de modificările climatice la Universitatea Columbia și chiar dacă nu înțelegi fizica schimbărilor sau modelele computerizate care prevăd efectele încălzirii globală, bunul-simț îți dictează faptul că ființele umane și mașinăriile lor încălzesc planeta”, spune Cohen.

Nimeni nu vrea să oprească aceste mașinării. Ele ne fac viața mai ușoară. Cine ar putea trăi fără aer condiționat, fără vehicule sau fără computere?!

Totuși, Steven Cohen ne recomandă să ne punem în gardă: „Trebuie să ne construim societatea în așa fel încât să prezicem și să avem răspunsul potrivit pentru urgențele inevitabile create de vremea nefavorabilă și să reușim să reconstruim după ce a trecut năpasta”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €