Curtea Penală Internaţională avertizează cu represalii pentru cei care ameninţă la adresa sa

0
Publicat:

Curtea Penală Internaţională (CPI) a lansat un avertisment la adresa „persoanelor care ameninţă cu represalii” - pe ea sau personalul său -, spunând că astfel de acţiuni ar putea constitui o „subminare a administrării justiţiei”, notează AFP, scrie AGERPRES:

Karim Khan FOTO: EPA-EFE

Biroul de la Haga al procurorului şef Karim Khan a transmis că vizează „să se angajeze în mod constructiv cu toate părţile interesate ori de câte ori dialogul este în concordanţă cu mandatul său”, într-un comunicat publicat pe X.

„Această independenţă şi această imparţialitate sunt totuşi subminate atunci când indivizi ameninţă să ia măsuri de represalii împotriva Curţii sau împotriva personalului Curţii” în cazul unor „decizii” privind investigaţiile care intră în mandatul său, a adăugat Khan.

„Astfel de ameninţări, chiar dacă nu sunt respectate, pot constitui o atingere asupra administrării justiţiei” de către CPI, avertizează el.

CPI cere încetarea „imediată” a „încercărilor de a-i obstrucţiona, intimida sau influenţa în mod nejustificat pe cei responsabili”.

Serviciile procurorului şef Khan nu au dorit să precizeze de la cine provin aceste ameninţări şi dacă au legătură cu Israel şi cu războiul din Gaza.

CPI a deschis o investigaţie în 2021 asupra Israelului, precum şi asupra Hamas şi a altor grupuri armate palestiniene pentru posibile crime de război în teritoriile palestiniene. Curtea Penală Internațională a extins această anchetă la „escaladarea ostilităţilor şi a violenţei de la atacurile din 7 octombrie 2023” comise de Hamas pe teritoriul israelian.

„Ne opunem, desigur, oricăror ameninţări sau intimidări la adresa oficialilor publici, inclusiv a oficialilor CPI”, a răspuns vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Dar „nu susţinem această anchetă, considerăm că aceasta nu este responsabilitatea lor şi am fost foarte clari cu privire la acest subiect”, a adăugat aceasta.

Oficialii israelieni au declarat pentru New York Times că se aşteaptă ca cei de la Curtea Penală Internațională să emită mandate de arestare pe numele membrilor guvernului israelian - care ar putea să îl includă şi pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu - în legătură cu operaţiunile militare desfăşurate de Israel ca răspuns la atacul Hamas.

Preşedintele israelian Isaac Herzog a declarat miercuri că o posibilă inculpare a oficialilor israelieni de către Curtea Penală Internațională ar reprezenta „un pericol pentru democraţii”.

Prim-ministrul Netanyahu consideră că posibila emitere a unor astfel de mandate de arestare ar avea drept scop „ameninţarea liderilor şi soldaţilor Israelului, în esenţă pentru a paraliza capacitatea Israelului de a se apăra”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”