Cumnata emirului Quatarului a rămas fără unsprezece genţi Hermès. I-au fost furate într-un tren de mare viteză care mergea spre Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece genţi marca de lux Hermès au fost furate de la cumnata lui Tamim ben Hamad Al Thani, emirul Qatarului, sâmbătă, în timp ce aceasta se afla la bordul unui tren TGV în gara Toulon, a aflat Le Figaro de la o sursă apropiată cazului. Bagajele conţineau "efecte personale foarte valoroase", a adăugat sursa din poliţie.

Poliția franceză a demarat o anchetă FOTO: X/Le Parisien

Femeia, care se afla într-un tren de la Nisa către Paris şi urcase din gara Cannes, era însoţită de "angajata sa casnică", a precizat aceeaşi sursă.

După ce femeia a observat că îi lipsesc obiectele personale, undeva între orele 12:00 şi 13:40, trenul a fost blocat timp de aproximativ douăzeci de minute pe peron "pentru o căutare care s-a dovedit inutilă".

A fost deschisă o anchetă, încredinţată Comisariatului Naţional de Poliţie din Toulon (CPN), iar cercetările continuau duminică, potrivit news.ro.

Trenurile de mare viteză din Franţa au fost afectate, vineri, cu câteva ore înaintea începerii Jocurilor Olimpice, de mai multe acte de sabotaj, care au perturbat transporturile pe calea ferată din Franţa.

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie