Cum și-a pierdut Marte apa: o furtună „uimitoare” ar fi vinovată

Cercetătorii au analizat date provenite de la șase instrumente montate pe trei misiuni spațiale și au identificat un nou indiciu privind dispariția apei care a existat cândva pe Marte. Concluzia lor, citată de Science Alert, este că furtunile de praf împing apa în atmosfera planetei, unde aceasta este distrusă pe tot parcursul anului.

Oceane de sute de metri adâncime

Oamenii de știință cred că, în trecut, Marte ar fi avut suficientă apă pentru a-și acoperi suprafața cu un ocean de aproximativ 100 de metri adâncime. Estimarea se bazează pe analiza raportului dintre deuteriu și hidrogen (D/H).

Deuteriul este un izotop mai greu al hidrogenului și reprezintă o mică fracțiune din atomii de hidrogen prezenți în moleculele de apă. Așa-numita „apă grea”, care conține deuteriu, are mai puține șanse să ajungă în straturile superioare ale atmosferei, unde radiația ultravioletă o poate descompune, iar atomii de hidrogen rezultați sunt apoi purtați de vântul solar în spațiu. În timp, pe măsură ce hidrogenul mai ușor este pierdut, proporția de deuteriu crește.

Măsurătorile efectuate pe Marte arată un raport D/H de cinci până la opt ori mai mare decât pe Pământ. Extrapolând aceste date, cercetătorii estimează că planeta ar fi avut cândva suficiente rezerve de apă pentru a acoperi o mare parte a suprafeței sale la adâncimi de câteva sute de metri, posibil sub formă de gheață.

Rolul anotimpurilor marțiene

Pentru a înțelege unde a dispărut această apă, trebuie luate în calcul anotimpurile marțiene. La fel ca Pământul, Marte are o axă înclinată, ceea ce determină alternanța anotimpurilor. Însă orbita sa este mai eliptică, ceea ce face ca unul dintre verile planetei – când Marte se află mai aproape de Soare (periheliu) – să fie semnificativ mai cald decât celălalt, care coincide cu poziția mai îndepărtată (afeliu). Astfel, vara din emisfera sudică este mult mai caldă decât cea din emisfera nordică.

Până de curând, cercetătorii considerau că apa ajunge în atmosferă în principal în timpul verii sudice, când temperaturile sunt mai ridicate.

O furtună neașteptată

Noul studiu contestă această ipoteză. Datele indică faptul că un tip specific de furtună, produsă în emisfera nordică, poate declanșa același proces.

În timpul furtunilor de praf din vara sudică, particulele sunt ridicate în straturile medii ale atmosferei, încălzind aerul cu aproximativ 15 grade Celsius. În mod normal, la aceste altitudini se formează nori de gheață care „captează” apa prin îngheț. Însă creșterea temperaturii împiedică formarea acestor nori, permițând apei să urce în straturile superioare ale atmosferei, unde este expusă radiației ultraviolete și se descompune.

Anterior se credea că acest mecanism funcționează doar în vara sudică. Însă datele colectate de misiunile ExoMars, Emirates Mars Mission și Mars Reconnaissance Orbiter au înregistrat o furtună puternică în timpul verii nordice, în anul marțian 37 (2022–2023 pe Pământ), un fenomen fără precedent.

Aceasta a declanșat același proces de distrugere a apei observat în sud. Descoperirea sugerează că ciclurile furtunilor de praf pot transporta apa în atmosfera marțiană pe tot parcursul anului, ceea ce înseamnă că pierderea apei nu este limitată la un anumit sezon.