Cu ce au plecat refugiaţii sirieni când şi-au părăsit locuinţele
0Dacă ai fi nevoit să-ţi părăseşti locuinţa în grabă, care ar fi singurul şi cel mai important lucru pe care l-ai lua cu tine? Răspunsul la această întrebare au dorit să-l afle jurnaliştii de la „Foreign Policy“, care prezintă poveştile a 11 sirieni care au fost puşi în această situaţie, atunci când au fost nevoiţi să se refugieze în statele vecine.
Dar la această întrebare s-au gândit toţi cei peste un milion de sirieni care s-au văzut forţaţi de războiul civil din ţară să-şi părăsească locuinţele de-o viaţă şi să se îndrepte spre ţări precum Iordania, Liban, Turcia sau Irak.
Atunci când locuitorii din Sudan s-au refugiat în sudul ţării, au luat cu ei vase de gătit, recipiente de apă şi alte lucruri care să le fie de ajutor pe durata călătoriei ce putea dura zile sau chiar săptămâni. Dar refugiaţii sirieni şi-au făcut bagajele precum turiştii, întrucât nu erau siguri că vor reuşi să iasă din ţară, existând posibilitatea să fie nevoiţi să se întoarcă. Aşa că şi-au luat cu ei cheile, câteva fotografii, bucăţi de hârtie sau telefoane, obiecte ce pot fi ascunse în buzunarele sau în cutele articolelor vestimentare. De asemenea, unii poartă asupra lor un simbol al credinţei sau ceva care să le aminteacă de casă şi de momentele fericite.
Iman, o femeie în vârstă de 25 de ani, a decis să-şi părăsească locuinţa din Alep, alături de cei doi copii ai săi, după ce a auzit istorisirile despre femeile din oraş ce au fost victimele unor abuzuri sexuale. În prezent ea se află în Turcia. Cel mai important lucru pe care a putut să-l ia a fost Coranul, considerând că-i inspiră un sentiment de protecţie. „Atâta timp cât îl port cu mine sunt în legătura cu Dumnezeu“, spune ea.
Omar, în vârstă de 37 de ani şi-a adus cu el într-o tabără de refugiaţi din Irak instrumentul muzical buzukia şi o tamburină. El a decis să părăsească Damascul în noaptea în care vecinii săi au fost omorâţi „Criminalii au intrat în casa lor şi i-au omorât cu sălbăticie.“ Atunci când cântă la buzukia, Omar devine nostalgic: „Îmi aminteşte de ţara mea natală. Mă eliberează pentru o scurtă durată de durerile mele“.
Alia este imobilizată într-un scaun cu rotile în aceeaşi tabără de refugiaţi din Irak. În vârstă de 24 de ani, ea locuia alături de familia sa în Daraa, până când luptele i-a forţat să-şi părăsească locuinţa. Alia a declarat că a plecat de acasă doar cu sufletul „nimic mai mult, nimic material“. Întrebată despre scaunul cu rotile, tânăra a spus că îl consideră o extensie a corpului, nu un obiect.
Salma, în vârstă de 90 de ani, poartă un inel pe care l-a primit de la mama sa atunci când avea zece ani. „Nu este valoros, nu e din aur sau din argint, este doar un vechi inel, dar reprezintă tot ce mi-a mai rămas“. Ea a fugit alături de familiile copiilor săi în tabăra Domiz din Irak.
Waleed, un medic în vârstă de 37 de ani, poartă alături de el o fotografie a soţiei sale, chiar dacă aceasta îi este alături. „Mi-a oferit această fotografie înainte să ne căsătorim, îmi trezeşte amintiri frumoase şi-mi aminteşte despre cea mai fericită perioadă a mea din Siria“, a explicat el. El şi-a părăsit ţara alături de familia sa la 20 de zile după ce soţia a dat naştere unui copil. „Am plecat din ţara pentru binele familiei mele. Nu vreau copiii mei să ajungă orfani“.
Abdul poartă alături de el cheile locuinţei sale. Deşi nu ştie dacă apartamentul familiei sale a fost sau nu dărâmat, în fiecare zi el visează la ziua când se va întoarce acasă. A fugit alături de membrii familiei sale după ce soţia i-a fost rănită în schimbul de focuri dintre grupările armate. Ei locuiesc acum într-un adăpost construit de UNHCR şi de Consiliul danez pentru Refugiaţi.
Tamara, în vârstă de 20 de ani, se află în tabăra de refugiaţi Adiyaman din Turcia. După ce casa ei din Idlib a fost parţial distrusă în septembrie, familia ei a decis că cea mai bună şansă pentru siguranţa lor este să treacă frontiera. Tamara şi-a luat cu ea diploma cu ajutorul căreia şi-ar putea continua studiile în Turcia.
Ayman a declarat că cel mai important lucru pe care l-a putut aduce din Siria îl reprezintă chiar propria soţie. Cuplul se află acum în tabăra Nizip din Turcia. Şi-au părăsit locuinţa din Alep după ce vecinul şi fiul lor au fost ucişi cu brutalitate. Cu lacrimi în ochi, Ayman a relatat cum fermele din apropiere erau atacate şi modul în care casele erau jefuite şi incendiate. „Este de necrezut cum o fiinţă umană poate cauza atâta rău altei fiinţe umane“.
Yusuf consideră că acum casa lui este clădirea din Liban în care locuieşte acum. Anul trecut el a părăsit alături de familie Damascul. Singurul lucru pe care l-a luat a fost un telefon mobil în care are poze cu persoanele dragi care au rămas în Siria.
Leila, în vârstă de nouă ani, a adus cu ea în adăpostul din Irak o pereche de blugi. „Am fost la cumpărături alături de părinţii mei şi timp de câteva ore nu am văzut nimic care să-mi placă, dar când am văzut aceşti pantaloni mi-am dat seama că sunt perfecţi pentru mine“. A purtat această pereche de blugi doar de trei ori când era în Siria. A părăsit ţara alături de familia sa, după ce vecinii lor au fost ucişi de un obuz.
Ahmed, în vârstă de 70 de ani, şi-a luat cu el bastonul. Fără acesta, bătrânul nu putea fi capabil să treacă graniţa. „Tot ceea ce-mi doresc acum este ca familia mea să găsească un loc în care să se simtă în siguranţă şi în care să stea pentru totdeauna.“ Alături soţie şi de opt din cei nouă copii a plecat din Damasc atunci când locuinţa lor a fost distrusă în timpul unui atac. Unul dintre fiii săi a fost ucis.