Crucea Roşie vrea să stabilească relaţii cu Statul Islamic, pentru a oferi ajutor persoanelor care trăiesc în teritoriul controlat de jihadişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul general al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Yves Daccord FOTO blogs.icrc.org

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a anunţat că încearcă să stabilească relaţii cu organizaţia teroristă Statul Islamic, în speranţa că va putea oferi ajutor celor zece milioane de persoane care trăiesc pe teritoriul aflat sub controlul său, relatează AFP online.

„Da, sigur că încercăm să construim o relaţie“ cu Statul Islamic, a declarat directorul general al CICR, Yves Daccord, într-un interviu pentru AFP.

„Avem o viziune clar umanitară. În primul rând, vedem zece milioane de oameni. Zece milioane sub controlul grupării Statul Islamic (în Irak şi Siria). Suntem interesaţi de aceşti zece milioane de oameni. Ce se întâmplă cu ei? Care sunt problemele lor“, a precizat el.

Apariţia grupărilor armate, care uneori ignoră nevoia de ajutor, este unul dintre pericolele cu care se confruntă CICR, a adăugat Daccord, înaintea unei reuniuni la Geneva privind provocările angajaţilor umanitari.

Organizaţiile care vor să ajute civilii afectaţi de conflicte vor fi tot mai nevoite să creeze legături cu astfel de grupări, indiferent de ideologia lor, a mai spus el.

„Nu poţi veni de la Geneva“ şi să te aştepţi ca grupările armate să te lase să acţionezi. „Nu eşti acceptat de Boko Haram sau de grupări armate din Siria într-o singură zi. Durează mult timp şi trebuie să ai oamenii potriviţi“, a adăugat acesta.

Daccord a explicat că a durat câţiva ani pentru ca Boko Haram să permită CICR să lucreze în fieful grupării extremiste din nord-estul Nigeriei.

Pentru a activa în zone controlate de Boko Haram sau de gruparea SI, o organizaţie trebuie să fie considerată total „non-partizană“, a adăugat el.

De la atacuri asupra spitalelor până la răpirea angajaţilor umanitari, CICR a avertizat cu privire la spaţiul tot mai mic în care pot activa agenţiile umanitare.

Daccord a apreciat că este dificil de comparat situaţia din prezent cu trecutul, în ceea ce priveşte pericolele cu care se confruntă angajaţii umanitari. El a subliniat că în Siria, devastată de peste patru ani de război civil, Crucea Roşie a suferit pierderi fără precedent, 49 de voluntari de la Semiluna Roşie Siriană fiind ucişi.

Angajaţi ai Crucii Roşii sunt de asemenea ţinuţi ostatici în Siria şi Yemen, unde câţiva membri ai organizaţiei au fost de asemenea ucişi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”