Criza din Canalul Suez continuă. Operaţiunea de salvare a cargobotului gigant, ca-n filmele de la Hollywood. 180 de nave sunt în continuare blocate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nava Ever Given Foto EPA EFE

Criza din Canalul Suez continuă după ce o navă cargo de gabarit mare a eşuat miercuri dimineaţă, blocând traficul pe coridorul dintre Marea Roşie şi Mediterană prin care trece circa 12% din comerţul global. Remorcherele şi escavatoarele trimise de autorităţi s-au chinuit fără rezultat până acum să mute din poziţie cargoul, scrie Bloomberg. Pentru salvarea se derulează operaţiuni ca în filmele de la Hollywood.

Nava Ever Given, cu o lungime de aproape 400 de metri, o lăţime de 59 de metri, şi un gabarit de 200.000 de tone, s-a blocat perpendicular pe lungimea canalului, potrivit presei internaţionale.

Agenţia americană Bloomberg scrie că navele şi escavatoarele trimise de autorităţi s-au chinuit fără rezultat să mute din poziţie nava, ceea ce pune în pericol atât stabilitatea comerţului global, cât şi cele 180 de nave care stau şi aşteaptă la intrarea în canal.

8 remorchere trimise pentru a ajuta la aducerea gigantului pe linia de plutire

 Pentru salvarea se derulează operaţiuni ca în filmele de la Hollywood.  În total, 8 remorchere au fost trimise la faţa locului pentru a ajuta la aducerea gigantului pe linia de plutire. Nava, de peste 220.000 de tone, s-a oprit de-a curmezişul canalului după ce a fost lovită de o rafală de vânt, în momentul în care intra în partea de sud a Canalului Suez, potrivit site-ului Vesselfinder.

Preşedintele Autorităţii egiptene a Canalului Suez (SCA), amiralul Ossama Rabie, a anunţat într-un comunicat, că ”unităţi de salvare şi remorchere ale Autorităţii îşi continuau efortul” de a debloca Ever Given, o navă cu lungimea de 400 de metri, sub pavilion panamez.

Ce a provocat accidentul

Potrivit Autorităţii egiptene a Canalului Suez (SCA), incidentul ar fi fost cauzat de un vânt de nisip, un fenoment curent în Egipt în această perioadă a anului. Vântul ar fi creat o problemă de vizibilitate.

 Eşuarea ”a fost cauzată în principal din cauza lipsei vizibilităţii, a condiţiilor meteorologice, în timp ce rafalele de vânt au atins 40 de noduri (74 kilometri la oră), ceea ce a afectat controlul navei, care a eşuat”, a precizat SCA într-un comunicat.

”Portcontainerul a eşuat în mod accidental, probabil după ce a fost lovit de o rafală de vânt”, declara anterior pentru AFP compania Evergreen Marine Corp, care operează nava.

Potrivit unor surse maritime, 30 de nave s-au imobilizat la intrarea de nord a Canalului, iar alte 3 la intrarea de sud. În paralel, autorităţile au anunţat că tronsonul istoric al Canalului, situat în partea centrală a căii de apă, a fost redeschis în ambele sensuri de navigaţie.

În baza unei politici privind mari lucrări, un nou tronson săpat în 2014 şi 2015 a facilitat trecerea convoaielor şi a scăzut timpul de tranzit al navelor. Aproape 19.000 de nave au traversat canalul Suez în 2020, potrivit SCA. Acest canal înseamnă o sursă esenţială de venit a Egiptului, de pe urma căreia a obţinut 5,61 de miliarde de dolari (4,74 miliarde de euro) în 2020.

Blocajul poate perturba o serie de schimburi comerciale pentru mai mulţi actori, inclusiv pentru Europa.

În ultimele 24 de ore, efectele acestui blocaj au început deja să se facă uşor simţite în piaţa de energie. Spre exemplu, petrolul Brent a înregistrat ieri o creştere bruscă de 2,5% în timpul zilei. Cu toate acestea, temerile legate de noi restricţii în tot mai multe ţări din lume au dus înapoi în jos preţul petrolului.

Istorie zbuciumată

Canalul a fost inaugurat la 17 noiembrie 1869 în prezenţa împărătesei franceze Eugenie. Proiectat la iniţiativa lui Ferdinand de Lesseps, antreprenor şi diplomat francez, proiectul colosal care a vizat legarea Mării Roşii de Marea Mediterană a necesitat zece ani de lucrări (1859-1869), la care au participat un milion de egipteni. Zeci de mii dintre ei au murit în timpul acestui proiect titanic. Legătură maritimă între Europa şi Asia, această rută a făcut posibilă evitarea necesităţii de a ocoli un alt continent - Africa - prin Capul Bunei Speranţe şi a cunoscut, de asemenea, mai multe războaie şi ani de inactivitate. Această istorie a fost marcată în special de anul 1956: la 26 iulie, Gamal Abdel Nasser, abia ales preşedinte al Egiptului, a naţionalizat Canalul Suez. 

Anunţul său a fost preludiul unei crize internaţionale. Trei luni mai târziu, Israelul apoi Franţa şi Marea Britanie (două ţări care deţin aproape jumătate din societatea care administrează canalul) au atacat Egiptul. Linie de front în timpul războaielor israeliano-arabe din 1967 şi 1973, Canalul Suez a fost afectat şi închis de mai multe ori. Astăzi, calea navigabilă, transformată şi extinsă continuu pentru a primi nave din ce în ce mai mari,  reprezintă un obiectiv economic major - producând venituri de câteva miliarde de dolari în fiecare an - prin care trece aproximativ 12% din comerţul maritim internaţional.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO