Coreea de Nord avertizează că ostilitatea SUA ar putea să genereze un război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii nord-coreeni susţin că nu vor renunţa la programul nuclear, văzut ca o formă de apărare faţă de ”politica agresivă” a SUA

Ambasadorul nord-coreean la ONU avertizează că ostilitatea Statelor Unite "riscă să genereze o situaţie de război în orice moment", reiterând oferta Phenianului de a iniţia negocieri directe cu Statele Unite, inclusiv pe tema armelor nucleare, relatează AFP.

Într-o rară conferinţă de presă, reprezentantul Coreei de Nord la ONU, Sin Son-Ho, a explicat că tensiunile au fost amplificate de "ameninţările" proferate de Statele Unite în legătură cu denuclearizarea Peninsulei Coreea, potrivit Mediafax.

Regimul stalinist de la Phenian a propus duminică "negocieri la nivel înalt între Coreea de Nord şi Statele Unite pentru asigurarea păcii şi diminuarea tensiunilor în Peninsula Coreea".

"Avem intenţia de a organiza negocieri", a reiterat Sin.

Coreea de Nord riscă noi sancţiuni internaţionale după al treilea test nuclear efectuat în februarie, dar diplomatul de la Phenian a catalogat această situaţie drept "şantaj".

Nu vom renunţa niciodată la forţele de disuasiune

"Coreea de Nord are dreptul legitim şi suveran de a se apăra şi îl poate exercita prin disuasiunea nucleară atât timp cât Statele Unite continuă politica agresivă şi ameninţările cu atacuri atomice. Nu vom renunţa niciodată la forţele de disuasiune", a spus el.

Phenianul este pregătit să se întoarcă la masa discuţiilor pe tema programului său nuclear, au anunţat joi oficialii chinezi în urma cu întâlnirilor cu un grup de diplomaţi nord-coreeni. Este a treia oară de la începutul acestei luni când regimul lui Kim Jong-un a propus reluarea dialogului, după ce şi-a relaxat retorica agresivă.

discuţii cu viceministrul de Externe al Coreei de Nord. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne