Coreea de Nord anunţă prăbuşirea unei clădiri la Phenian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa oficială din Coreea de Nord a anunţat duminică un accident "de neimaginat" pe şantierul unei clădiri la Phenian, care a provocat un număr neprecizat de victime, un anunţ neobişnuit din partea autorităţilor ţării, relatează AFP.

Potrivit oficialilor din ţara vecină, Coreea de Sud, este vorba despre prăbuşirea unui imobil cu 23 de etaje aflat în construcţie, unde se instalaseră deja 100 de familii.
Este extrem de rar ca presa oficială nord-coreeană - singura autorizată - să anunţe astfel de informaţii "negative", iar agenţia KCNA prezintă chiar scuze - şi ele la fel de rare - din partea autorităţilor.

Accidentul a avut loc marţi şi a fost provocat de supervizarea "inadecvată" de către responsabilii proiectului, a adăugat KCNA. Echipele de salvare au fost mobilizate pentru a se ocupa de răniţi şi pentru a încerca să găsească supravieţuitori sub dărâmături.

Agenţia nu precizează numărul morţilor sau răniţilor şi nici cauza accidentului, dar adaugă că acesta a şocat locuitorii din capitală. KCNA publică scuzele publice ale unor oficiali de rang înalt, între care cele ale ministrului Securităţii publice, Choe Pu-Il.

Choe "a cerut scuze, indicând că a eşuat în a depista factorii susceptibili să pună în pericol viaţa şi bunurile populaţiei şi să ia măsuri adecvate, ceea ce a cauzat un accident de neimaginat", a anunţat KCNA.

De partea sud-coreeană, un oficial de rang înalt a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că este frecvent ca familiile să intre în posesia unei clădiri în Coreea de Nord înainte ca aceasta să fie terminată.

Potrivit lui, 92 de famiii se mutaseră deja în clădire şi bilanţul victimelor ar putea fi "considerabil".
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, "a rămas treaz toată noaptea de durere", după ce a fost informat despre accident, a declarat un oficial de rang înalt nord-coreean pentru KCNA.
Coreea de Nord, una dintre ţările cele mai secrete şi mai închise din lume, condusă cu o mână de fier de dinastia Kim din 1948, face rareori publice catastrofele care au loc pe teritoriul său.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA