Ciocniri violente în sud-estul Turciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de etnici kurzi au ieşit în stradă şi au cerut eliberarea liderului Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, confruntându-se cu forţele de ordine, informează Reuters.

Protestul a avut loc chiar în ziua în care se împlineau 16 ani de la arestarea lui Abdullah Ocalan, liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan.

Protestatarii au atacat forţele de ordine cu sticle incendiare, petarde şi pietre. Poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, confruntările soldându-se cu mai multe zeci de persoane rănite. 

„Lupta pentru libertate a Kurdistanului va avea drep obiectiv din acest moment eliberarea lui Apo (n.r. - Ocalan). Vom duce o luptă pentru un Kurdistan liber”, au declarat reprezentanţii KCK, grupare apropiată de PKK.

Prim-ministrul turc, Ahmet Davutoglu, declarase sâmbătă că procesul de pace a ajuns într-o etapă critică şi speră că urmează „o primăvară frumoasă”.

Fostul lider al Partidului Muncitorilor din Kurdistan a fost condamnat la moarte pentru trădare şi separatism în 1999. În 2002, sentinţa a fost înlocuită cu detenţia pe viaţă, în urma abolirii pedepsei cu moartea în Turcia.

Mii de kurzi se află în prezent în închisoare pentru presupusa lor apartenenţă la PKK, considerat ca o mişcare teroristă în Turcia şi numeroase ţări occidentale, sau la alte partide afiliate acestuia.

Ankara şi PKK au demarat negocieri pentru a încerca să pună capăt conflictului kurd, soldat cu peste 45.000 de morţi cu începere din 1984.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile