Cine este Esmail Qaani, noul comandant al forţelor de elită iraniene: un duşman familiar al SUA, care l-a atacat frecvent pe Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Esmail Qaani este noul comandant al Forţei Al-Qods FOTO AFP / HO / KHAMENEI.IR

Esmail Qaani, noul comandant al Forţei de elită Quds, o unitate a Gărzilor Revoluţionare Iraniene, care a fost numit în funcţie după ce americanii l-au ucis pe generalul Qassem Soleimani, s-a lăudat în trecut că Iranul a omorât mai multe trupe americane comparativ cu pierderile suferite de iranieni din partea SUA şi l-a ponegrit adesea pe preşedintele american Donald Trump.

Generalul de brigadă Esmail Qaani, în vârstă de 62 de ani, se află acum la conducerea unităţii militare speciale după moartea generalului Qassem Soleimani, care a fost ucis într-un atac aerian american la Bagdad. Din 1997, el a fost adjunctul lui Soleimani, iar Departamentul Trezoreriei Statelor Unite susţine că şi-a folosit puterea pentru a direcţiona fonduri către grupări teroriste precum Hezbollah.

Qaani s-a născut pe 8 august 1957 şi s-a remarcat în timpul războiului dintre Iran şi Irak de la începutul anilor '80. Pe atunci a fost numit comandant adjunct al Forţei Quds, fiind responsabil, în principal, pentru operaţiunile militare extrateritoriale şi clandestine.

Un raport al American Enterprise Institute, un think-tank conservator în Washington, arată, însă, că datele despre Qaani din timpul războiului dintre Irak şi Iran „nu arată acelaşi grad de distincţie ca cel al lui Suleimani”. În timp ce Suleimani „a fost un lider carismatic iubit de bărbaţii aflaţi sub comanda sa”, Qaani nu era privit ca un ofiţer popular.

Qaani a fost şi un jucător cheie în războiul civil din Siria şi este cunoscut pentru opoziţia extremistă faţă de Israel, iar spre deosebire de Soleimani, Qaani a fost vocal şi în politica internă.

Asemenea altor oficiali guvernamentali şi militari iranieni, Qaani s-a remarcat de-a lungul timpului prin declaraţii ostile şi inflamatorii la adresa Statelor Unite. 

„America a suferit mai multe pierderi din partea noastră decât am avut noi din partea lor", se lăuda Qaani în cadrul unei ceremonii din 2017 pentru comemorarea forţelor iraniene care luptau în Siria şi Irak.

El a lansat atacuri la adresa lui Trump, avertizându-l în 2017 că „ameninţările la adresa Iranului vor dăuna Americii”. 

„Am îngropat mulţi ... la fel ca Trump şi ştim să luptăm împotriva Americii. De la victoria Revoluţiei Islamice (în 1979), nu am intenţionat niciodată să purtăm un război împotriva vreunei ţări, dar aroganţa globală (SUA) şi marionetele sale au căutat întotdeauna un conflict. Nu ne plac războaiele, dar dacă cineva ne invadează ţara, va învăţa o lecţie în urma căreia nici nu se va mai gândi măcar la agresiune împotriva Iranului”, mai spunea Qaani în 2017. 

În acelaşi an, Qaani a declarat că SUA au încercat să distrugă Iranul, dar au eşuat şi a acuzat Washingtonul că a creat al-Qaeda şi Statul Islamic. 

Ghidul suprem iranian Ali Khamenei l-a descris ca fiind „unul dintre comandanţii cei mai decoraţi“ ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică iraniană, după războiul dintre Iran şi Irak (1980-1988).

„După martiriul gloriosului general Qassem Soleimani, îl numesc pe generalul de brigadă Esmail Qaani drept comandant al Forţei Al-Qods" din cadrul Gardienilor Revoluţiei. Ordinele pentru Forţa Al-Qods rămân exact aceleaşi ca şi sub conducerea martirului Soleimani", a anunţat ayatollahul Khamenei într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial.

Pe aceeaşi temă:

Consecinţele uciderii celui mai influent general din Orientul Mijlociu într-un raid american la Bagdad

Ce măsuri a luat Iranul după uciderea generalului Soleimani de către americani la Bagdad. Avioanele F-14, desfăşurate la graniţă

Uciderea lui Soleimani, operaţiune fără precedent pentru armata americană: cum s-a desfăşurat atacul şi de ce a avut loc acum

VIDEO Cine era generalul Qassem Soleimani, ucis de americani la Bagdad. Un amestec de James Bond şi Erwin Rommel

După uciderea generalului Soleimani, sângerosul lider şiit Moqtada Sadr şi-a reactivat miliiţiile care au semănat teroare în rândurile soldaţilor americani 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț