China nu este dispusă să urmărească indiferent situaţia din jurul Ucrainei, anunţă reprezentantul permanent al Chinei la ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zhang Jun, ambasadorul Chinei la ONU FOTO: EPA

China nu este dispusă să urmărească indiferent situaţia din jurul Ucrainei şi cu atât mai mult să toarne gaz pe foc, a declarat reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Zhang Jun, în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, relatează RBC-Ucraina.

”În problema Ucrainei, China nu caută interese geopolitice. Nu suntem dispuşi să urmărim situaţia de pe margine, cu atât mai mult să turnăm gaz pe foc. Avem un singur obiectiv, pe care ni-l dorim cu toată sinceritatea şi acela este pacea. China va continua să promoveze negocierile de pace şi să joace un rol constructiv şi responsabil, pentru a ajuta la rezolvarea crizei din Ucraina”, a declarat Zhang.

El a subliniat, de asemenea, că Republica Chineză, ca şi până acum, va continua să ofere asistenţă umanitară Ucrainei şi ţărilor vecine care primesc refugiaţi din această ţară care luptă în război. Comentând uciderea civililor din Bucea, reprezentantul permanent al Chinei la ONU a subliniat că atacurile asupra civililor sunt inacceptabile, iar circumstanţele respective şi cauzele exacte ale fiecărui incident în parte trebuie verificate şi stabilite, anunţă RBC-Ucraina.

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a avut luni o discuţie telefonică cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, prilej cu care acesta a apreciat că Beijingul poate juca un rol important în ajungerea la o încetare a focului în Ucraina, iar Beijingul a salutat negocierile dintre Rusia şi Ucraina, transmit marţi Reuters şi Xinhua.

Discuţia, despre care Beijingul afirmă că a avut loc la cererea Kievului, a fost prima la nivel înalt făcută publică între cele două state începând de la 1 martie, când Kuleba a solicitat părţii chineze să îşi folosească relaţiile cu Moscova pentru ca aceasta să oprească invazia în Ucraina, după cum a transmis Ministerul de Externe ucrainean la acea vreme.

China salută negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, a spus Wang în convorbirea de luni, potrivit Xinhua, afirmând că, oricât de dificile ar fi discuţiile şi ce diferenţe ar exista, direcţia generală ar trebui continuată până se va ajunge la o încetare a focului şi în cele din urmă la pace.

„Războaiele se sfârşesc în cele din urmă. Cheia este cum să reflectăm asupra durerii, cum să menţinem securitatea durabilă în Europa şi să instituim un mecanism de securitate europeană echilibrat, eficient şi sustenabil', a afirmat Wang, potrivit ministerului său.

„China este pregătită să joace un rol constructiv în această privinţă dintr-o poziţie obiectivă“, a adăugat diplomaţia chineză.

La rândul său, Kuleba a scris pe Twitter că este 'recunoscător omologului chinez pentru solidaritatea cu victimele civile'.

„Împărtăşim amândoi convingerea că încheierea războiului contra Ucrainei serveşte intereselor comune de pace, securitate alimentară globală şi comerţ internaţional“, a arătat ministrul ucrainean.

Conform Xinhua, Kuleba a mai spus că Ucraina doreşte să menţină comunicarea cu Beijingul şi speră că acesta va continua să joace un rol important în ajungerea la o încetare a focului.

China, care s-a apropiat tot mai mult de Moscova în ultimii ani, dar care întreţine relaţii diplomatice cordiale şi legături comerciale puternice şi cu Ucraina, a refuzat să condamne agresiunea Rusiei sau să califice acţiunile acesteia drept invazie. Rusia a lansat la 24 februarie ceea ce numeşte o „operaţiune militară specială“ în Ucraina. 

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”