China: arestaţi  pentru că au răspândit zvonuri despre Apocalipsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Predicţiile despre Apocalipsă s-au înmulţit în China după succesul filmului hollywoodian "2012"

Aproape 100 de persoane au fost arestate în China pentru că au răspândit zvonuri despre Apocalipsă, asociate cu sfârşitul unui ciclu din calendarul maya, a anunţat presa chineză, luni, iar un bărbat care credea că se apropie sfârşitul lumii a înjunghiat 22 de copii, potrivit autorităţilor

În total, 93 de persoane au fost plasate în detenţie în luna decembrie, dintre care 41 aparţin unei secte creştine care a prezis că lumea se va scufunda în întuneric timp de trei zile, începând din 21 decembrie, a anunţat agenţia de presă China Nouă, citată de AFP.

37 de membri ai acestui grup, denumit "Dumnezeu atotputernic", au fost arestaţi în provincia Qinghai, iar alţi patru membri din Mongolia interioară au fost reţinuţi după ce "au escrocat persoane în vârstă", a precizat aceeaşi agenţie de presă oficială.

Secta "Dumnezeu atotputernic" i-a îndemnat pe membrii ei să înlăture de la putere Partidul Comunist Chinez, descris ca un "mare dragon roşu", şi le-a spus acestora că o nouă eră, condusă de un Cristos feminin, a sosit, a anunţat cotidianul de limbă engleză Global Times.

  "Un ochi mare a fost observat în Soare pe 9 decembrie, la Beijing, iar Cristosul feminin s-a manifestat. Tsunami şi seisme violente vor avea loc în întreaga lume", se afirmă într-un mesaj al sectei, citat de acelaşi cotidian.

Predicţiile despre Apocalipsă s-au înmulţit în China după succesul de casă al filmului hollywoodian "2012", inspirat parţial din presupusa profeţie despre "sfârşitul lumii", potrivit unor interpretări date calendarului maya.

Violenţe sub influenţa zvonurilor

În provincia Fujian, 34 de persoane au fost arestate după ce au distribuit manifeste despre sfârşitul lumii în locuri publice, precum şi alte două persoane care au făcut acelaşi lucru în metropola Wuhan, precizează agenţia Xinhua.

"Câţiva oameni au răspândit zvonuri despre «sfârşitul lumii», creând tulburări, pentru a scoate bani din asta, perturbând ordinea socială", afirmă poliţia din metropola Chongqing, citată de aceeaşi agenţie de presă oficială.

Autorităţile din districtul Guangshan au raportat, luni, că un bărbat, arestat după ce a înjunghiat 22 de copii, vineri, în faţa unei şcoli primare, se afla "sub influenţa zvonurilor despre sfârşitul lumii".Body

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani