Cel puţin 26 de persoane au fost arestate în Iran pentru colaborare cu Israelul: „Agenţi şi participanţi involuntari la recentul război impus de regimul sionist"

0
0
Publicat:

Cel puţin 26 de persoane acuzate de colaborare cu Israelul au fost arestate în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului, la două zile după ce un armistiţiu între cele două ţări a pus capăt unui război de 12 zile, au anunţat media iraniene miercuri seara, potrivit AFP.

ranul anunță cu regularitate arestarea și executarea unor presupuși agenți. FOTO Shutterstock

Aceşti indivizi „identificaţi ca agenţi şi participanţi involuntari la recentul război impus de regimul sionist" au fost arestaţi de serviciile de informaţii ale Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, notează  agenţia semi-oficială Fars, citată de AFP și Agerpres.

„Majoritatea dintre ei şi-au mărturisit acţiunile, printre care activităţi împotriva securităţii, răspândirea îngrijorării în rândul publicului şi acte de sabotaj”, a precizat agenţia, citând un comunicat al serviciilor de informaţii ale Gardienilor.

Arestările au loc după ce şeful Statului Major israelian, general-locotenentul Eyal Zamir, a afirmat că, în timpul războiului, în Iran au acţionat „comandouri terestre”.

„Forţele noastre au operat în secret adânc în teritoriul inamic”, a adăugat el.

Arestări și executări frecvente

Iranul anunță cu regularitate arestarea și executarea unor presupuși agenți care lucrează pentru serviciile de informații ale altor țări, în special pentru inamicul său declarat, Israelul.

Amintim că trei bărbați prezentați de Iran ca spioni plătiți de Israel au fost spânzurați, potrivit unui anunț făcut de oficialii iranieni, miercuri, 24 iunie, la o zi după intrarea în vigoare a unei fragile încetări a focului între Republica Islamică și Israel.

Duminică, guvernul iranian a promis că va accelera procesele după ofensiva declanşată de Israel pe 13 iunie, care a fost clar alimentată de date extrem de precise ale serviciilor de informaţii.

Provincia Khuzestan, la frontiera cu Irakul, este principala regiune producătoare de petrol a Iranului şi a fost ţinta mai multor atacuri israeliene împotriva „infrastructurii militare”.


Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”