Cea mai mare pană de curent din ultimul deceniu, care a afectat 670 de milioane de indieni, a luat sfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ITV News | Sute de milioane de indieni au rămas în beznă

Mai bine de jumătate din populaţia Indiei a rămas fără energie electrică, pentru a doua oară în ultimele trei zile, paralizând întreaga reţea de transporturi.

Cea mai mare pană de curent din ultimul deceniu a început luni, când reţeaua de electricitate a cedat din cauza supraîncărcării şi a temperaturilor ridicate, potrivit Reuters, 300 de milioane de locuitori fiind lăsaţi în beznă. Deşi problema a fost remediată în câteva ore, marţi instalaţiile electrice din nordul şi estul Indiei au cedat din nou, afectând 670 de milioane de indieni. În total, 20 dintre cele 29 de state indiene au fost afectate, potrivit AFP.

Companiile indiene de electricitate susţin că problemele apar din cauză că mai multe state consumă, pe timpul verii, o cantitate mai mare de energie decât poate suporta reţeaua naţională de electricitate. Populaţia, însă, dă vina pe infrastructura învechită şi pe lipsa de investiţii în sectorul energetic din India, insuficient dezvoltat pentru a face faţă cererilor unei ţări cu peste un miliard de locuitori, ţară care încearcă să devină o superputere economică la nivel regional, scrie New York Times.

Sute de trenuri şi metrouri din toată ţara nu au mai ajuns la destinaţie, după sistarea alimentării cu energie electrică, iar mii de persoane au rămas blocate în trafic după ce au cedat semafoarele. În plus, instalaţiile de tratare a apei au fost închise,

Problemele au început să fie rezolvate începând de marţi după-amiaza, regiune cu regiune, astfel că miercuri dimineaţă toate reţelele electrice afectate erau reparate. "Alimentarea cu electricitate a fost restabilită în cadrul reţelelor din nordul, estul şi nord-estul" Indiei, a declarat miercuri dimineaţă director companiei naţionale indiene de electricitate.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews