Cât de irelevante au devenit ONU și UE în faţa marilor puteri. De ce nu reușesc să oprească războiul din Orientul Mijlociu

Escaladarea conflictului din Iran a readus în prim-plan fragilitatea sistemului internaţional construit după al Doilea Război Mondial. În timp ce operaţiunile militare continuă, rolul organizaţiilor internaţionale şi al mecanismelor multilaterale pare tot mai diminuat, iar capacitatea lor de a gestiona crize majore este serios contestată.

„Dacă luăm războiul ca indicator al viabilității ordinii internaționale bazate pe reguli stabilite după Al Doilea Război Mondial, atunci am putea concluziona că «pacientul» prezintă un puls foarte slab”, scrie, în The Conversation, Theresa Reinold, profesor asistent de drept internațional, EDHEC Business School.  

Războiul a evidenţiat limitele sistemului de securitate colectivă al ONU. Deşi Consiliul de Securitate are mandatul de a proteja pacea internaţională, acesta a fost incapabil să reacţioneze rapid după primele atacuri asupra Iranului, arată autoarea.

Veto-urile repetate ale membrilor permanenţi au împiedicat adoptarea unor măsuri de de-escaladare, iar conflictul s-a desfăşurat în afara cadrului legal internaţional.

Abia pe 11 martie Consiliul a adoptat o rezoluţie care a condamnat atacurile Iranului asupra statelor din Golf, însă documentul nu făcea nicio referire la loviturile iniţiale ale SUA şi Israel, ceea ce a alimentat percepţia de dublu standard. Această abordare selectivă a afectat credibilitatea instituţiei, în condiţiile în care Consiliul ar trebui să fie garantul imparţial al ordinii internaţionale.

Există însă mecanisme care ar putea fi activate în situaţii de blocaj, precum procedura „Uniting for Peace”, ce permite Adunării Generale să intervină atunci când Consiliul nu poate acţiona. Până acum, însă, statele membre nu au manifestat voinţa politică necesară pentru a o utiliza.

Uniunea Europeană, spectator în cea mai importantă criză a anului

În paralel, conflictul a scos în evidenţă  o lipsă de influenţă a Uniunii Europene în marile dosare geopolitice, potrivit Theresei Reinold.

Deşi UE se defineşte ca actor normativ şi promotor al soluţiilor diplomatice, războiul din Iran a găsit blocul european divizat şi lipsit de capacitatea de a acţiona unitar, se mai arată în articolul din The Conversation.

Statele Uniunii au adoptat poziţii diferite: unele au susţinut acţiunile SUA şi Israel, altele au cerut reţinere. Divergenţele interne, combinate cu dependenţa Europei de garanţiile de securitate americane şi absenţa unei politici de apărare comune, au redus semnificativ capacitatea UE de a influenţa evoluţia conflictului.

Această pasivitate contrastează cu rolul important pe care Europa l-a avut în trecut în negocierile privind programul nuclear iranian, mai arată sursa citată.

„Pacientul”, slăbit, dar nu în colaps

Deşi actuala criză a expus vulnerabilităţile sistemului internaţional, specialiştii subliniază că instituţiile multilaterale nu sunt ireversibil compromise. ONU şi UE dispun încă de instrumente şi resurse care le-ar putea permite să redevină actori relevanţi, cu condiţia ca statele membre să manifeste voinţa politică necesară pentru a le utiliza.

În concluzie, ordinea internaţională bazată pe reguli nu este „moartă”, însă se află într-un moment critic, iar evitalizarea ei depinde de capacitatea marilor actori de a coopera şi de a renunţa la abordările unilaterale care au marcat debutul conflictului din Iran.

„Pulsul pacientului este astfel slab, dar există remedii eficiente pentru a-l întări. Acum, trebuie să adunăm voința politică pentru a le implementa”,  încheie Theresa Reinold articolul din The Conversation.