Bombardiere şi avioane de vânătoare americane în largul coastei de est a Coreei de Nord, într-o manifestare de forţă a Pentagonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bombardierul B-1B Lancer escortat de mai multe avioane de vânătoare/ Foto: EPA

Bombardiere B-1B Lancer, escortate de avioane de luptă, au zburat, sâmbătă, în spaţiul internaţional din largul coastei de est a Coreei de Nord, manifestare de forţă despre care Pentagonul spune că arată multitudinea de opţiuni militare pe care preşedintele Donald Trump le are la dispoziţie, relatează Reuters.

Aceast zbor, ale cărui detalii au fost făcute publice cu puţin timp înainte ca ministrul de externe al Coreei de Nord să ţină un discurs în cadrul ONU, a atins cel mai nordic punct relativ la zona demilitarizată ce separă cele două coreei pe care l-a atins vreun avion militar al Statelor Unite în acest secol, a anunţat Pentagonul.

„Este cel mai îndepărtat punct din nordul Zonei Demilitarizate în care a ajuns un avion de luptă sau un bombardier american în apropierea coastei Coreei de Nord în secolul 21, ceea ce arată cât de serios tratăm comportamentul nesăbuit al Coreei de Nord", a declarat Dana White, purtător de cuvânt al Pentagonului.

„Această misiune demonstrează determinarea Statelor Unite şi un mesaj clar că preşedintele are la dispoziţie mai multe opţiuni militare pentru a elimina orice ameninţare”, a completat aceasta.

„Suntem pregătiţi să utilizăm întreaga gamă de capabilităţi militare de care dispunem pentru a apăra teritoriul Statelor Unite şi pe cel al aliaţilor noştri”, a încheiat purtătoarea de cuvânt a Pentagonului.

Acest anunţ al Pentagonului vine la finalul unei săptămâni marcate de escaladarea tensiunilor dintre Phenian şi Washington şi mai ales de schimbul de insulte dintre Donald Trump şi Jim Jong-un.

Coreea de Nord a ameninţat vineri că ar putea testa o bombă cu hidrogen în oceanul Pacific. Anterior, liderul nord-coreean Kim Jong-un a afirmat, la televiziunea de stat, că declaraţiile lui Donald Trump, pe care îl numeşte nebun, l-au convins că a ales calea cea bună, pe care trebuie să o urmeze până la capăt, şi îl ameninţă pe preşedintele SUA cu cele mai dure reacţii, pentru a-l face să plătească scump.

În replică, preşedintele american Donald Trump a lansat un nou atac împotriva liderului nord-coreean Kim Jong-un, subliniind că acesta va fi “testat ca niciodată până acum”.

Pentagonul a anunţat că bombardierele B-1B Lancer ce au luat parte la această misiune provin de la baza aeriană din Guam iar avioanele de vânătoare F-15C Eagle care le-au escortat au aparţin de bazele din Okinawa, Japonia.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile