Bărbat împuşcat în piept de poliţişti, în timpul protestelor de amploare din Hong Kong, organizate la 70 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a fost împuşcat în piept cu muniţie reală de către poliţie, marţi, la o manifestaţie în Tsuen Wan, a declarat o sursă din cadrul poliţiei din Hong Kong pentru CNN.

Vezi imagini în GALERIA FOTO

Era neclar dacă bărbatul participa la manifestaţii.

Starea în care se afla bărbatul era necunoscută.

CNN a cerut poliţiei o reacţie oficială.

Aceasta nu este prima oară când poliţia deschide focul la manifestaţii în Hong Kong, însă este pentru prima oară când o persoană este rănită, scrie CNN, care precizează că, anterior, poliţia a tras focuri de avertisment cu muniţie reală la manifestaţii violente.

Autoritatea spitalelor din Hong Kong a anunţat ulterior că un bărbat se află în stare gravă la Spitalul Princess Margaret din Kwai Chung.

Ea nu a făcut precizări despre natura rănilor şi nu a oferit alte informaţii.

În total, 15 persoane au fost spitalizate, potrivit unui purtător de cuvânt al autorităţii.

Două persoane au fost externate, iar celelalte 12 se află în stare stabilă, potrivit aceleiaşi surse.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi