Barack Obama: „Alianţa dintre Statele Unite şi Israel nu a fost niciodată mai puternică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama, în cursul vizitei sale în Israel FOTO Reuters

Statele Unite şi Israelul vor iniţia discuţii pentru prelungirea după anul 2017 a ajutorului militar american acordat statului evreu, a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, la Ierusalim, alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, precizând că alianţa celor două state este foarte puternică.

 Obama a dat asigurări că, în pofida reducerilor bugetare de la Washington, fondurile americane acordate sistemului antirachetă israelian „Iron Dome“ nu vor fi reduse.

În altă ordine de idei, Obama a avertizat regimul sirian să nu utilieze arme chimice, exprimând „scepticismul“ în legătură cu informaţiile privind utilizarea de către insurgenţi sirieni a unor arme de acest fel. „Utilizarea armelor chimice împotriva poporului sirian ar fi o eroare majoră şi tragică“, a atras atenţia Obama. 

Regimul sirian şi opoziţia cer o anchetă internaţională în contextul în care se acuză reciproc de utilizarea armelor chimice.

„Suntem de acord că un Iran dotat cu arme nucleare reprezintă o ameninţare pe plan regional şi pe plan mondial, o ameninţare existenţială pentru Israel. Politica noastră este să împiedicăm Iranul să se doteze cu arme nucleare. Preferăm o soluţie diplomatică. Statele Unite vor continua să se consulte cu Israelul în legătură cu următoarele acţiuni. Repet, toate opţiunile sunt pe masă. Vom face tot ce este necesar pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare. Securitatea Israelului nu este negociabilă. Angajamentul Americii în favoarea Israelului este mai puternic ca niciodată, alianţa dintre noi nu a fost niciodată mai puternică“, a spus Obama, potrivit cotidianului israelian „Haaretz“.

La rândul său, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat că va continua să susţină soluţia a „două state“ în relaţia cu palestinienii. „Israelul este favorabil soluţiei a două state pentru două popoare“, a dat asigurări Netanyahu.

„Sunt absolut convins că preşedintele Obama este determinat să blocheze eforturile nucleare iraniene“, a precizat premierul israelian, reiterând că, în opinia sa, regimul iranian se apropie de „linia roşie“ în tentativa de fabricare a armelor nucleare.