Băncile americane se pregătesc pentru destrămarea Zonei Euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile din SUA se pregătesc pentru destrămarea Zonei Euro şi încearcă să-şi protejeze investiţiile în UE, inclusiv juridic, scrie publicaţia „Financial Times".

„Băncile Wall Street se pregătesc pentru posibila ieşire a unui grup de ţări din Zona Euro. În acest sens, ele reduc volumele de operaţiuni de creditare în Zona Euro, de asemenea, încearcă să se apere de varianta în care lor li se vor rambursa în drahme sau peso creditele oferite în euro", scrie cotidianul.

Băncile americane încearcă acum să treacă contractele de creditare cu companiile europene sub legislaţia financiară londoneză, ceea ce le va permite să-şi protejeze mai bine investiţiile în cazul crahului Zonei Euro.

"Avem un contract în euro, iar ceea ce ne interesează pe noi este dacă, în eventualitatea ieşirii Spaniei, de exemplu, din zona euro, vom deveni adversar sau vom încerca să ne ducem la bun sfârşit obligaţiile din contract", a spus o sursa de pe Wall Street, citată de publicaţia britanică.

Unele bănci americane au creat chiar şi departamente specializate care se ocupă de criza din zona euro şi de tranzacţiile pe care le derulează în regiune.

"În cazul ieşirii unei ţări din zona euro, sfatul nostru este ca trecerea de la euro la moneda naţională să nu se facă brusc, să existe o perioadă de tranziţie în care tranzacţiile să se facă tot în euro", a explicat şeful unui astfel de department din cadrul unei bănci americane.

Discuţiile se poartă, însă, oarecum prematur, mai susţine „Financial Times", în condiţiile în care "nicio bancă nu şi-a ajustat drastic expunerea pe cele cinci ţări de la periferia zonei euro, considerând că sume cuprinse între 5,4 miliarde de dolari, în cazul Morgan Stanley, şi 20 de miliarde, în cazul JPMorgan Chase, pot fi acoperite, în cazul ieşirii uneia dintre aceste ţări din uniunea monetară europeană."

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”