Azerbaidjanul a eliberat 15 prizonieri de război armeni, în urma medierii Statelor Unite ale Americii

0
Publicat:

Azerbaidjanul a eliberat 17 prizonieri de război armeni în urma medierii Statelor Unite, a făcut cunoscut premierul armean Nikol Paşinian, după ce au fost anunţate discuţii între cele două ţări inamice din Caucaz, transmite AFP, citată de Agerpres.

Premierul armean a anunțat eliberarea unor prizonieri de război FOTO EPA EFE

În timp ce Moscova este din ce în ce mai izolată pe scena internaţională de la invazia Ucrainei la sfârşitul lui februarie, Statele Unite şi Uniunea Europeană şi-au asumat un rol major ca mediatori în procesul de normalizare dintre Baku şi Erevan.

"Apreciez foarte mult eforturile Statelor Unite de a ajuta la întoarcerea celor 17 prizonieri de război ai noştri", a declarat Nikol Paşinian pe Twitter, adăugând că speră în noi "progrese pentru a rezolva problemele umanitare şi a stabili pacea în regiune".

Marţi seară, Ministerul armean de Externe a precizat că ministrul Ararat Mirzoian, omologul său azer, Jeihun Bairamov, şi secretarul de stat american, Antony Blinken, au avut o discuţie telefonică "la iniţiativa părţii americane" cu privire la "întâlnirea din 2 octombrie de la Geneva" unde primii doi au discutat despre un tratat de pace.

Antony Blinken a salutat eliberarea prizonierilor şi a reiterat "angajamentul" Statelor Unite în favoarea unei rezolvări paşnice a conflictului, adăugând că Washingtonul "apreciază paşii pozitivi ai Armeniei şi Azerbaidjanului spre un acord de pace durabil".

Cele mai grave ciocniri

În septembrie, cel puţin 286 de persoane au fost ucise de ambele părţi înainte ca un armistiţiu intermediat de Statele Unite să pună capăt celor mai grave ciocniri care au avut loc după războiul din 2020. Baku şi Erevan s-au înfruntat în două rânduri, în anii 1990 şi în 2020, pe tema suveranităţii din Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat în majoritate de armeni, aminteşte AFP. Războiul din 2020, care a durat o lună şi jumătate şi s-a soldat cu moartea a 6.500 de militari din ambele tabere, s-a încheiat cu un armistiţiu negociat de Rusia. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”