Avertisment pentru junta din Niger: Intervenim militar dacă diplomația eșuează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul vest-african ECOWAS este gata să intervină militar în Niger dacă eforturile diplomatice de a inversa lotivura de stat din această țară eșuează, a declarat un oficial de rang înalt după o reuniune organizată joi în Ghana.

Niamey: manifestanți pro-juntă FOTO EPA-EFE

Comisarul ECOWAS pentru afaceri politice, pace şi securitate Abdel-Fatau Musah a acuzat junta care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum că „se joacă de-a şoarecele şi pisica” cu blocul vest-african refuzând să se întâlnească cu trimişii acestuia şi căutând justificări pentru puciul din 26 iulie.

„Forţele militare şi civile din Africa de Vest sunt gata să răspundă la chemarea datoriei”, a declarat el.

Oficialul respectiv a enumerat ca exemple desfăşurările anterioare ale ECOWAS în Gambia, Liberia şi în altă parte.

„Dacă se va ajunge la asta, vom merge în Niger cu contingentele şi echipamentele noastre şi resursele proprii pentru a ne asigura că restabilim ordinea constituţională. Dacă alţi parteneri democratici vor să ne sprijine, sunt bineveniţi”, a insistat el.

Abdel-Fatau Musah a criticat puternic anunţul juntei că deţine elemente pentru a-l judeca pe Bazoum, care este reţinut sub acuzația de trădare: „Ironia este că cineva care se află el însuşi într-o situaţie de ostatic (...) este acuzat de trădare. Când a comis înalta trădare, nimeni nu ştie”.

ONU, Uniunea Europeană şi ECOWAS şi-au exprimat îngrijorările cu privire la condiţiile de detenţie în cazul lui Bazoum, relatează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne