Autorităţile australiene au ucis mai mult de 5.000 de dromaderi. Cum explică această măsură extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dromaderi FOTO Sever Gheorghe/ Click

Peste 5.000 de dromaderi sălbatici au fost ucişi în Australia în scopul, potrivit autorităţilor, reducerii ameninţării pe care o reprezintă aceste animale asupra populaţiei pe fondul unei secete grave.

Conform unui anunţ făcut marţi, peste 5.000 de dromaderi sălbatici au fost ucişi de vânători profesionişti în Australia.

Aceste animale ar pune în pericol populaţia în Australia de Sud prin faptul că beau prea multă apă şi produc pagube zonelor locuite. În plus, ar reprezenta un pericol pentru şoferi.

O solicitate în acest sens a fost făcută săptămâna trecută de liderii unor populaţii indigene.

Această operaţiune a avut loc pe fondul unor incendii uriaşe, care au ars o suprafaţă importantă din sud-estul Australiei.

„Înţelegem îngrijorările apărătorilor cauzei animalelor, dar există multă dezinformare legată de realităţile vieţii animalelor sălbatice non-endemice, în una dintre cele mai aride şi mai izolate zone de pe Terra. Seceta persistentă, care nu este greu de administrat pentru fauna indigenă, generează situaţii de slăbiciune gravă în rândul dromaderilor sălbatici“, a declarat Richard King, un oficial local.

Potrivit oficialului sus-menţionat, mulţi dromaderi slăbiţi s-au trezit blocaţi în puţuri şi pe punctul de a pieri, reprezentând astfel un risc de contaminare a acestor rezerve preţioase de apă pentru locuitori.

Australia ar avea 1,2 de milioane de dromaderi. Acest animal a ajuns în teritoriul australian în secolul XIX, din India şi Afganistan, cu scopul de a fi folosit pentru transporturi şi în construcţii.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online