Au revenit pe Pământ astronauţii europeni care au petrecut 18 zile la bordul ISS într-o misiune privată VIDEO

0
Publicat:

Patru astronauţi, dintre care un suedez, un italian şi primul turc care a ajuns în spaţiu, au revenit pe Pământ vineri, la sfârşitul unei misiuni private de 18 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP, citată de Agerpres.

Capsula Crew Dragon a companiei SpaceX a fost prezentată, într-o transmisiune în direct, coborând uşor, cu ajutorul paraşutelor, în Oceanul Atlantic, în largul coastelor statului Florida.

Și-au ajutat agenţiile (spaţiale) să-şi îndeplinească toate obiectivele ştiinţifice"

Misiunea, denumită Axiom Mission 3 (Ax-3), a fost a treia de acest gen organizată de compania americană Axiom Space şi prima finanţată de agenţii naţionale şi nu de persoane înstărite.

„Sunt foarte mândru de colegii mei de la Ax-3 care şi-au ajutat agenţiile (spaţiale) să-şi îndeplinească toate obiectivele ştiinţifice", a declarat comandantul misiunii hispano-american Michael Lopez-Alegria, înainte de revenirea pe Pământ. Acest fost astronaut al agenţiei spaţiale americane NASA a fost angajat de Axiom Space pentru a-i însoţi pe cei trei clienţi.

Alper Gezeravci, pilot şi colonel în Forţele Aeriene Turce, Walter Villadei, colonel în Forţele Aeriene Italiene, care a zburat anterior la bordul unei nave spaţiale Virgin Galactic, şi suedezul Marcus Wandt, susţinut de Agenţia Spaţială Europeană ( ESA), sunt doar câțiva dintre pasagerii misiunii.

Capsula Crew Dragon a companiei SpaceX a coborât cu o parașută. FOTO twitter.com/SpaceX

Călătoria de întoarcere pe Terra a fost întârziată cu câteva zile 

Ax-3 a fost programată iniţial să dureze două săptămâni, însă călătoria de întoarcere pe Terra a fost întârziată cu câteva zile din cauza condiţiilor meteorologice.

Echipajul a efectuat 30 de experimente la bordul ISS, în special pentru o mai bună înţelegere a impactului microgravitaţiei asupra corpului uman.

Axiom Space a fost fondată în 2016 de Michael Suffredini, fost manager al programului ISS al NASA, şi de antreprenorul Kam Ghaffarian.

Dincolo de organizarea de misiuni private pe ISS, compania dezvoltă costume pentru viitoarele misiuni selenare ale NASA.

De asemenea, Axiom Space intenţionează să construiască prima staţie spaţială comercială, care va fi ataşată iniţial la ISS.

Costurile exacte ale Ax-3 nu au fost făcute publice, însă în 2018, când compania şi-a anunţat programul - incluzând închirierea echipamentelor SpaceX şi o taxă plătită NASA pentru utilizarea staţiei - preţul stabilit pentru un loc era de 55 de milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie