SpaceX va lansa prima staţie spaţială comercială până la jumătatea anului 2025

0
Publicat:

  SpaceX a confirmat miercuri că a semnat un contract pentru lansarea primei staţii spaţiale comerciale din lume, relatează UPI.

FOTO: News.ro
FOTO: News.ro

Compania fondată de Elon Musk va realiza totodată zboruri spaţiale cu echipaj uman la scurt timp după lansarea staţiei pe orbită „cel târziu în august 2025”, a anunţat SpaceX într-un comunicat.

Staţia spaţială Haven-1 este construită de Vast, o companie aerospaţială privată cu sediul în Long Beach, California, potrivit Agerpres.

„Misiunea sa este de a contribui la un viitor în care miliarde de oameni trăiesc şi prosperă în spaţiu - un viitor în care populaţia umană şi resursele ni se extind cu mult dincolo de imaginaţia noastră actuală”, a indicat compania.Vast este finanţată exclusiv de fondatorul şi CEO-ul companiei, miliardarul Jed McCaleb.

SpaceX va folosi racheta Falcon 9 pentru a transporta staţia Haven-1 pe orbită.

Echipajele de la bordul capsulei spaţiale reutilizabile Dragon a companiei SpaceX vor ajunge pe staţia spaţială aflată pe orbită, andocând la aceasta pentru o perioadă de până la 30 de zile.

Există planuri potrivit cărora modulul iniţial va deveni parte dintr-o staţie spaţială mai mare, de 100 de metri lungime, cu mai multe module, cu gravitaţie artificială.

SpaceX a confirmat, de asemenea, că va oferi instruire pentru echipaje şi va efectua, de asemenea, simulări ale misiunii, în baza acordului semnat cu Vast.

„O rachetă comercială care lansează o navă spaţială comercială cu astronauţi comerciali către o staţie spaţială comercială este viitorul orbitei terestre joase, iar cu Vast facem încă un pas spre a transforma în realitate acest viitor”, a declarat Tom Ochinero, vicepreşedintele departamentului de vânzări comerciale din cadrul SpaceX, citat într-un comunicat.

„Echipa SpaceX nu ar putea fi mai încântată să lanseze Haven-1 de la Vast şi să îi sprijine misiunile spaţiale ulterioare cu echipaj uman către staţia spaţială comercială aflată pe orbită”, a adăugat el.

Selecţia echipajului este în curs de desfăşurare, a declarat miercuri compania care a precizat că acesta va fi anunţat la o dată ulterioară.

„Vast este încântată să se îmbarce în această călătorie de lansare a primei staţii spaţiale comerciale din lume, Haven-1, şi a primului său echipaj, Vast-1”, a spus McCaleb.

„Suntem recunoscători SpaceX pentru acest parteneriat interesant care reprezintă primii paşi în viziunea pe termen lung a Vast de a lansa staţii spaţiale mult mai mari, cu gravitaţie artificială, pe orbita Pământului şi nu numai”, a precizat el.  

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite