Atentate teroriste în Tunisia. Turiştii părăsesc în masă staţiunile turistice - FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atentate teroriste in Tunisia

Cel puţin 38 de persoane, inclusiv numeroşi turişti occidentali, au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite în atacurile teroriste comise vineri la două hoteluri de pe litoralul tunisian, anunţă Ministerul de Interne din Tunis. Sute de turişti străini au fost transportaţi cu autocarele spre aeroportul Enfidha, pentru a fi evacuaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după atentatele teroriste din Tunisia.

Potrivit unui journalist AFP, pe panoul de plecări din aeroportul Enfidha, situat la mijlocul drumului între Tunis şi Sousse, erau afişate 13 zboruri, cu orele de decolare situate între 23.15 şi 05.40 ora locală (22.15 şi 04.40 GMT), cu destinaţia Londra, Manchester, Amsterdam, Bruxelles şi Saint-Petersburg.
 

În jurul orei locale 02.30 (01.30 GMT), fluxul de autocare cu turişti continua să se îndrepte spre aeroportul Enfidha. Majoritatea zborurilor erau afretate de operatorul de turism Thomson.

„Ne este frică. Locul nu este sigur“, a declarat pentru AFP un tânăr pe numele Leon, originar din Ţara Galilor.

Bilanţul atacului îndreptat împotriva hotelului Riu Imperial Marhaba din Port el Kataoui, situat la circa 140 de km de Tunis şi în apropiere de oraşul Sousse, se ridica vineri seara la 38 de morţi, majoritatea britanici, potrivit premierului tunisian Habib Essid, dar şi "germani, belgieni şi francezi".

Acest atentat, cel mai sângeros din istoria recentă a Tunisiei, loveşte o ţară care se confruntă cu o amplificare a ameninţării jihadiste după revoluţia sa din 2011. Atacul survine la trei luni după atentatul comis la muzeul Bardo din Tunis (22 de morţi, dintre care 21 de turişti), atentat revendicat deja de gruparea Statul Islamic şi care a afectat puternic sectorul de turism, unul vital pentru Tunisia.

Atentate teroriste în Tunisia. Islamiştii au ascuns mitralierele în umbrele

Bărbaţi deghizaţi în turişti au deschis focul la două hoteluri din Tunisia cu mitraliere Kalaşnikov ascunse în umbrele.

Turiştii au fugit şocaţi după atacuri armate comise la două hoteluri situate în staţiunea El Kantaoui şi după o explozie produsă în oraşul Sousse, port la Marea Mediterană.Unul dintre terorişti a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.

atentate teroriste in tunisia

Potrivit unor surse, teroriştii au venit cu bărci, pe mare, au coborât pe plajă şi au deschis focul spre turişti.
 

Hotelurile vizate au fost Riu Imperial Marhaba şi Soviva. Potrivit unor surse, unii turişti cazaţi la aceste hoteluri erau de la bordul unor vase de croazieră care făcuseră escală în Tunisia.

Sousse este una dintre cele mai populare staţiuni tunisiene şi este căutată în special de turişti europeni. Sousse a mai fost lovită de un atac terorist în anul 2013. Tunisia se află în alertă din luna martie, când 22 de oameni au fost ucişi într-un atac asupra muzeului Bardo din Capitala Tunis.

Atentate teroriste în Tunisia. Statul Islamic a revendicat atentatele

Atacul poartă marca organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic, activă în Siria, Irak şi Libia. Gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI) a revendicat într-un comunicat dat publicităţii pe conturi jihadiste de Twitter atentatul sângeros comis vineri într-un hotel din apropiere de Sousse, în Tunisia, potrivit AFP.

"Soldatul califatului (...), Abu Yahya al-Qayrawani (...) a reuşit să îşi îndeplinească scopul în hotelul Imperial", omorând aproape 40 de persoane, "în mare majoritate cetăţeni ai statelor alianţei cruciate care luptă împotriva (...) califatului", afirmă documentul.

atentate teroriste in tunisia

Textul menţionează că atacul a vizat "cuiburi (...) ale desfrânării, viciului şi apostaziei din oraşul Sousse" şi aceasta "în pofida măsurilor de securitate întărite în jurul acestor cuiburi vizate pe plaja Kantaoui".

Potrivit autorităţilor, teroristul se numeşte Seifeddine Rezgui, un tânăr tunisian originar din Gaafour (nord-vest), student la Kairouan (centru). El nu avea antecedente penale.

Atentate teroriste în Tunisia . Tunisia nu poate face faţă singură jihadiştilor, afirmă preşedintele tunisian

Tunisia nu poate face singură ameninţării jihadiste şi trebuie pusă în aplicare o strategie „globală“, a declarat preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi care s-a deplasat la locul unde a avut loc sângerosul atentat la un hotel din staţiunea Sousse, relatează AFP.

„Am realizat astăzi că Tunisia se află în faţa unei mişcări internaţionale. Ea nu poate răspunde singură la aceasta“, a subliniat şeful statului la hotelul Marhaba din Port El Kantaoui, unde 28 de persoane au fost ucise de un bărbat înarmat.

„Ca dovadă, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, Franţa a fost ţinta unei operaţiuni similare, Kuweitul de asemenea. Este dovada că trebuie o strategie globală şi că toate ţările democratice trebuie să-şi unească forţele“, a subliniat el.

„Sper că aceasta este ultima dată deoarece suntem hotărâţi să luăm cele mai dureroase măsuri pentru a face faţă unui flagel chiar mai dureros“, a subliniat şeful statului tunisian.

Atentat teroriste în Tunisia. Premierul tunisian anunţă intensificarea măsurilor de securitate în zonele turistice

Premierul tunisian Habib Essid a anunţat sâmbătă intensificarea măsurilor de securitate în zona obiectivelor turistice, după atacul armat comis vineri în staţiunea Sousse, soldat cu 38 de morţi, majoritatea turişti străini, relatează BBC News Online.

Şeful Guvernului a precizat că rezervişti ai armatei vor fi mobilizaţi în staţiuni şi în apropierea siturilor arheologice, pentru a se asigura că astfel de atacuri nu se vor mai repeta. De asemenea, el a afirmat că aproximativ 80 de moschei acuzate că "răspândesc ura pentru a promova terorismul" vor fi închise în decurs de o săptămână.

Essid a mai declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Tunis, că autorităţile vor acţiona împotriva partidelor şi grupărilor care "acţionează în afara Constituţiei".

"Ţara este sub ameninţare; Guvernul este sub ameninţare. Fără cooperarea tuturor şi în lipsa unităţii, nu putem câştiga acest război. Am câştigat unele lupte şi am pierdut altele, dar obiectivul nostru este să câştigăm războiul", a subliniat el.
 

Atentate teroriste în Tunisia: Premierul Marii Britanii: Ţara trebuie să se pregătească pentru vestea că numeroşi britanici au fost ucişi 

Marea Britanie "trebuie să se pregătească pentru vestea că există un mare număr de britanici printre victimele sălbaticului atac din Tunisia", a declarat sâmbătă premierul britanic David Cameron, la finalul unei reuniuni de criză, convocate ca urmare a atentatului care a avut loc vineri în staţiunea tunisiană Sousse, informează AFP.

"Au fost asasinaţi nişte turişti nevinovaţi. Însă teroriştii nu vor câştiga. Indiferent cât de tare încearcă ei să semene discordie în întreaga lume, ei nu vor face decât să ne unească şi mai mult în hotărârea noastră de a-i învinge pe extremiştii islamişti", a declarat Cameron.

Cu câteva minute mai devreme, Ministerul Sănătăţii al Tunisiei a anunţat că au fost identificate primele zece din totalul celor 38 de victime ale atentatului şi că opt dintre acestea sunt cetăţeni britanici. "Zece din totalul celor 38 de cadavre au fost identificate: sunt opt britanici, un belgian şi un german", a declarat Naoufel Somrani, directorul serviciilor de urgenţă al ministerului

Pentru Marea Britanie, ar putea fi vorba despre cel mai sângeros atac terorist de după atentatele sinucigaşe care au avut loc la Londra în 7 iulie 2005, ţara pregătindu-se să comemoreze zece ani de la comiterea lor.

De asemenea, în ianuarie 2013, şase britanici au fost ucişi într-un atac asupra complexului gazier din In Amenas de către un comando islamist.

Pe aeroportul din Manchester, două ambulanţe aşteptau la ieşirea de la Terminalul 2. Unii pasageri erau în lacrimi în momentul debarcării.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”