Atac sângeros în Nigeria. Cel puţin 65 de persoane au fost ucise de membri ai Boko Haram

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri ai Boko Haram, o grupare care a jurat credinţă reţelei extremiste sunnite Statul Islamic

Cel puţin 65 de persoane au fost ucise într-un atac al mişcării islamiste Boko Haram comis sâmbătă seara în apropiere de Maiduguri, capitala statului Borneo, situat în nord-estul Nigeriei, transmite un corespondent al agenţiei Reuters care a vizitat duminică morga oraşului.

Potrivit colonelului Mustafa Ankas, un purtător de cuvânt al armatei nigeriene, localitatea Dalori, situată la cinci kilometri de Maiduguri, a fost atacată sâmbătă seara de mai mulţi islamişti veniţi cu două maşini şi o motocicletă.

„În timp ce oamenii alergau pentru a se adăposti, trei femei kamikaze au ajuns în mijlocul mulţimii şi şi-au provocat centurile cu explozibili pe care le aveau asupra lor“, a precizat el, fără a furniza un bilanţ.

Alte două atacuri au avut loc vineri în Nigeria. Cel puţin zece persoane au murit într-un atac kamikaze comis în statul Adamawa, iar alte 12 au fost ucise la Chibok, în statul Borneo.

La Maiduguri, ultimul atac sângeros a avut loc acum o lună, când 48 de persoane au fost ucise într-o serie de explozii, notează Reuters online.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani